We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

4 localuri recent deschise în Cluj: Visuin, Red Barn, Sunny Bistro & Lounge și Wings

Home $ Articole $ 4 localuri recent deschise în Cluj: Visuin, Red Barn, Sunny Bistro & Lounge și Wings

by | Feb 11, 2019 | Articole, Localuri noi

Pregătiți-vă să vă sunați prietenii după ce citiți articolul acesta, căci garantez poftă instantă de văzut cu ochii voștri și testat ce urmează să vă povestesc. Săptămâna trecută, odată ce ne-am văzut cu votul la ClujLife Awards finalizat și evenimentul ClujLife Community Conference încheiat cu succes, ne-am putut relaxa și odihni în sfârșit, așa că am pornit într-un traseu de vizitare a localurilor recent deschise în Cluj, un traseu care s-a dovedit a fi foarte simpatic. Cu alte cuvinte, locațiile m-au cucerit pe loc. Nu cred în dragostea la prima vedere dintre oameni, dar conexiunea dintre mine și un local o simt instant și știu aproape de când le pășesc pragul dacă voi declara la final că recomand cu drag. Nu mai amân așteptarea și vă povestesc rapid cum a fost, exact în ordinea aceasta, la Sunny Bistro & Lounge, Visuin, Wings și Red Barn.

Foarte atentă cu programul meu și dorind să scot cât mai multe ore de liniște în viața mea, de la o vreme prefer să lucrez mai mult dimineața, extrem de devreme, și să-mi las liberă ziua după ora 11 – 12. Nu toată lumea din jurul meu este atât de matinală, așa că uneori primesc invitații la mic dejun pe la ora prânzului, așa cum s-a întâmplat și miercurea trecută. Auzisem de deschiderea bistro-ului Sunny, pe strada Regele Ferdinand 37, un loc specializat în mic dejun și brunch, așa că le-am propus fetelor să mergem acolo. Având în vedere ”experiența” mea în domeniu, ideile mele cântăresc destul de mult și sunt acceptate rapid. Mulțumesc, prieteni, pentru încredere, xoxo! Localul este mai mare decât mă așteptam eu, cu câteva locuri la geam, de unde puteți urmări agitația orașului, și mai multe mese de lemn. Am apreciat scaunele confortabile, mi se pare mare lucru să găsești un scaun pe care să nu te simți incomod atunci când ieși în oraș, mi-a plăcut că spațiul e foarte luminos, dar și peretele acoperit de mușchiul verde, în contrast perfect cu turcoazul canapelelor și scaunelor și nude-ul lemnului. Decorul modern, deși simplu, produce instant senzația de familiaritate cu locul.

În meniul lor, pe lângă preparatele de mic dejun (specialități din ouă, bruschete și sandwich-uri), mai găsiți și supe, salate, paste, dar și preparate din carne care pot fi servite ca fel principal. Nu lipsesc nici deserturile, puteți răsufla ușurați. Noi am ales o omletă quattro formaggi, scrambled eggs cu bacon și ceapă caramelizată și un English Breakfast, căci eu simțeam nevoia de ceva mai consistent fiind trează deja de câteva ore. Chiar dacă vorbim doar de ouă, mi se pare destul de simplu să o dai în bară cu preparate care au la bază acest ingredient și personal, sunt foarte atentă cu locurile unde mănânc micul dejun. Mi-a plăcut English breakfast-ul primit, oul era gustos, bacon-ul și mai și, am fost chiar mulțumită. Voi reveni pentru că am mai văzut în meniu ceva care mi-a atras atenția în mod deosebit – salată de legume cu quinoa și avocado, tot din dorința de a vedea cum fac quinoa. Și #casastiti, dacă combinați o supă și un fel principal, primiți cafeaua din partea lor, iar distracția costă doar 30 lei.

Sâmbătă după amiază, când în sfârșit am simțit că sunt gata să-mi încep weekend-ul (adică atunci când m-am ridicat din pat), am constatat că-mi tot zbura gândul la un cocktail. Știu și de ce: văzusem la Ciulea pe story că a fost la Visuin – Nut (a) house și nu mi-am mai putut scoate din minte paharul colorat din fotografie, arăta extraordinar de tentant. Pe local pusesem ochii încă de când au deschis, acum o săptămână, căutam doar momentul perfect să-i trec pragul. Și momentul a venit. Așa că am pornit spre strada Fortăreței, numărul 12, o zonă prin care foarte rar mi-e dat să ajung, chiar dacă e atât de centrală, la doar 3 minute de Casa TIFF. Mă așteptam să ajung undeva la subsol dat fiind numele, dar nici vorbă. De afară puteai vedea prin geamuri forfota oamenilor și băuturile apetisante. Localul, deși destul de micuț, cu doar 4 sau 5 bucăți de lemn drept mese (trebuie să vedeți ca să înțelegeți) și scaune de bar, te cucerește pe loc, am simțit după doar câteva minute că mergeam acolo de o viață, un sentiment pe care rar l-am mai avut testând locuri noi. De partea cealaltă – un perete impunător plin de etichete, barmani zâmbăreți, tot felul de sticle pline de lichid. Magic, aș îndrăzni să-i spun. Atenție: deschid la ora 17, iar duminica este închis!

Visuin se prezintă ca o „băutorie”, la prima vedere un bar, la prima gustare mai mult de atât. Vorbim în primul rând despre băutura de autor, conținut bine făcut, care surprinde papilele gustative și ochiul privitorului. Eu merg de obicei pe recomandările barmanilor când vine vorba de cocktail-uri, pentru că niciodată nu au dat greș. A fost nevoie să zic doar că aș prefera ceva dulce, poate cu gust de ciocolată, că m-am și trezit cu un Chocolate Wine de toată frumusețea. Vin roșu, coniac, cacao și o ușoară aromă de caisă, un must try din punctul meu de vedere. Cealaltă opțiune a noastră a fost un Vespa, pe bază de Aperol, portocală și grapefruit, căruia nu-i puteai rezista datorita fizz-ului delicat care-ți atingea prima dată buzele. Acesta a fost ușor mai intens ca aromă, dar mi-a plăcut la fel de mult. Pe lângă cocktail-uri, mai aveți destule opțiuni alcoolice, dar și snacks, small plates și big plates, în caz că vi se face și un pic foame. N-am testat nimic de la mâncăruri, dar numai bine am un pretext să revin cât de curând. Cu toate acestea, nu m-am putut abține de la un desert. Aveau două opțiuni în meniu – cremă de zahăr ars și ceva care se numea Nut (a) flower, nume care nu-mi spunea nimic, dar am fost asigurată că-mi va plăcea. Câteva secunde mai târziu ne-a fost adus la masă ghiveciul pe care-l puteți observa mai jos, o nebunie de arome, având la bază zmeura. Was I impressed? You can bet I was. And all my friends went crazy when I posted it on Instastory.

Ieri m-am trezit cu gândul la aripioarele de la Wings, pe care unii colegi deja le testase. Și da, știu de când deschid ochii exact ce vreau să mănânc de multe ori, rar se întâmplă să trebuiască să mă gândesc de două ori. Am încercat să ignor pofta, să o păcălesc cu o omletă și discursuri despre cum sosul de pe aripioare nu s-ar potrivi cu febra musculară de la brațe, dar a fost doar o chestiune de timp până m-am trezit pe Moților, nr. 112. Un loc mic, cu două booth-uri și câteva scaune de bar, fiind mai mult o locație pentru to-go, când n-aveți chef să gătiți. Aici veți găsi aripioare învelite cu sos (de care poftiți, au 8 sortimente) și curly fries. Mai au și ceva ce au numit ”crazy bites”, un fel de crispy chicken.

 

Noi am optat pentru o porție mică de aripioare cu sos teriyaki, dar întâmplarea a făcut că ni s-a alăturat un prieten pe care l-am întâlnit acolo întâmplător și am apucat să gust și din acele crazy bites. Mi-au plăcut mult cartofii și nu i-am mai mâncat nicăieri în Cluj sub această formă – curly, însă aripioarele nu m-am dat pe spate, mai degrabă aș încerca crazy bites dacă ar fi să comand din nou. Porțiile conțin cartofi prăjiți, 2 bucăți de morcov și de țelină apio, plus un sos la alegere Ranch / Blue Cheese. Având în vedere că sunt atât de aproape de campusul Hașdeu, locul va fi cu siguranță un fel de binecuvântare pentru studenți. Dacă aș mai sta acolo, pentru mine sigur ar fi.

Și acum vă spunem de ce ne-am limitat doar la o singură porție de aripioare. Pentru că m-am mai trezit cu o poftă, una de pancakes. Așa că am ajuns și la cei de la Red Barn, pe care poate-i știți pentru că au mai trecut pe la Street Food Festival, au fost și la Târgul de Crăciun anul acesta. Ei bine, acum au o locație fixă pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 66. Vai de #healthylifestyle-ul meu, căci băieții aceștia sunt periculos de aproape de casa mea. Și acum nici nu am nicio șansă să uit pancakes-urile acelea moi și pufoase ca un norișor. În decor au mers pe ideea unui hambar roșu, ca să păstreze ideea numelui și nu veți ști pe ce să puneți ochii mai întâi – mesele de lemn, roșul mobilierului sau luminile care atârnă din tavan. Foarte homey, cozy, locul te face rapid să te simți de-a casei, iar personalul e foarte-foarte amabil și drăguț.

 

Momentan au șase sortimente, unul mai irezistibil ca celălalt, dar eu sunt mare fan al fructelor de pădure și m-au cucerit cu un Forest Fruits cu ciocolată neagră, iaurt grecesc cu dulceață de afine, fructe de pădure și fulgi de migdale. Da, știu că sună bine, dar credeți-mă că nici nu vă puteți imagina ce bun a fost. Efectiv simțeam gustul și-mi era sufletul în extaz. Prietena mea dragă, care mi-a fost alături în multe aventuri de testare prin oraș, a ales vafele Hawai, cu ciocolată albă, căpșuni, ananas și miere, la fel de delicioase, fără discuție. Dacă vreți neapărat să vă mai fac poftă, mai au în meniu preparate pe bază de nutella, banane și sirop de ciocolată; unt de arahide, zmeură și sirop de căpșuni; ciocolată cu aromă de portocale, măr și sirop de caramel; nutella, căpșuni și Oreo. Orice sortiment ați alege, puteți să-l primiți fie în variante pancakes, fie waffles. Și pentru că oriunde vedem în meniu lapte cu cacao, îl comandăm, nu ne-am abținut nici de data aceasta. Și am plecat fericite ca niște copii mici spre casă. Meniul este bogat și la capitolul băuturi, nu cred că puteți cere ceva și să nu se găsească. Duminica au câte o surpriză pe care o aflați la fața locului, o combinație nouă de arome, mergeți cu prima ocazie, vă rog.

Încotro porniți acum?

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!