Cred că, în perioada aceasta, cu toții suntem mai deschiși la nou. Poate pentru că ni s-au limitat unele opțiuni și avem nevoie să mai umplem niște goluri. Sau poate că e doar un feeling personal și alții sunt mai inhibați ca niciodată. Oricum ar fi, voiam să vă spun că pe mine m-a apucat o febră a testatului (știu, riscantă exprimare) și, implicit, am făcut și descoperiri despre care merită să dau sfoară-n țară. Sau oraș.
Un exemplu bun în acest sens ar fi Spice’n Sticks, un serviciu nou de delivery pe piața din Cluj despre care v-am povestit una alta și în articolul de ieri, când vă prezentam ce-am mai mâncat acasă și la birou mulțumită existenței conceptului de food-delivery. Ne-a plăcut mult de ei, încă de la prima comandă, motiv pentru care deja am ajuns la a treia în doar o săptămână. Și încă mai avem curiozități în meniu. Acestea fiind spuse, haideți să vă spunem una alta despre cum a decurs experiența de delivery cu ei, cu ce ne-au convins să le devenim clienți fideli și de ce îi recomandăm mai departe.
Tendința generală este să fim sceptici când auzim un nume nou, indiferent despre ce categorie vorbim. Când se vorbește de un concept fusion asiatic, cu atât mai mult, mai ales că multe din denumirile propuse în meniu poate vă sunt necunoscute. Dar să începem cu începutul. Personal, trebuie să recunosc că m-am simțit mai bine când am aflat că cei din spatele Spice’n Sticks au o experiență de 8 ani în spate, fiind în HoReCa clujeană încă din 2012, cu brandul SushiCluj, cu care interacționez constant, de asemenea. Mulți din cei care pornesc astfel de bussines-uri nu sunt străini de peisajul local, dar ajută mult să ai date exacte, nu? Mai apoi, am luat la rând categoriile meniului.
Avem faimoasele poke bowl-urile, un fel de mâncare hawaiian, dar ancorat în bucătăria japoneză, practic felii sau cuburi de pește crud, creveți sau pui care sunt servite alături de legume, orez și dressing. O altfel de salată, cum ar zice românul nostru. Urmează supele – diferite de orice ați testat până acum, un simbol național în Japonia, fapt dovedit de cele peste 20.000 de restaurante de pe teritoriul ei care servesc doar această specialitate. Sushi este nelipsit, de la care nu știu cum am reușit să mă abțin până acum. Probabil doar încerc să mă bucur cât mai mult de lucrurile noi din meniu. Noodles bănuim că nu mai au nevoie de nicio prezentare, faimoșii țăiței creează dependență printre cei care le oferă o șansă. Mai avem curry, farfuriile pe bază de orez, dar și dumplings – care nu sunt altceva decât niște găluște umplute. Dar extraordinare. Spre finalul listei găsim trei sortimente de tartar și pachețele de primăvară care vin într-o altă formă de prezentare față de ceea ce există pe piață momentan.
Rețeta gustului lor este simplă: ingrediente proaspete, rețete originale, condimente atent alese și… nelipsitele boabe de orez. Meniul este destul de bogat și s-ar putea să vă simțiți copleșiți inițial de atât de multe oferte care vă fac cu ochiul. Pentru mine, care sunt #fandemic al mâncării asiatice și al somonului, îndeosebi, a fost aproape de imposibil să plasez prima comandă, aveam poftă de tot ce vedeam derulându-se în fața ochilor mei. Noroc că mi-am dat seama rapid că n-au intrat zilele în sac. Procesul de plasare a comenzi este foarte simplu. Site-ul este prietenos și nu aveți în ce să vă prindeți urechile. Adăugați tot ce poftiți în coș, completați cu informațiile voastre personale (nume, adresă, telefon, email și alte mențiuni, dacă există), după care alegeți modalitatea de plată – cash, cu cardul la livrare sau cu cardul online. Și asta-i tot. De ambele dăți, mâncarea ni s-a alăturat în aproximativ o oră. Comanda minimă este de 50lei.
De la produse tradiționale, până la unele fusion inovative, toate sunt pregătite să vă încânte papilele gustative. Până acum, noi am gustat așa: supa gyoza vegană, phad thai-ul, noodles cu somon, chiftele de somon cu cartofi dulci și mandu cu kimchi și tofu, acestea din urmă câștigând și locul întâi dintre cele menționate, ne-au plăcut la nebunie. Toate au fost desăvârșite la gust, însă acestea și supa ne-au impresionat din prima.
Pe lângă gustul plăcut lăsat de o masă copioasă, noi am rămas cu un gust foarte bun și ca urmare a interacțiunii cu site-ul, dar și personalul. Am mai zis-o și în articolul trecut, dar o să mă repet, pentru că sunt de părere că este foarte important să susținem business-uri care sunt atente la noi. La una din comenzi, a doua mai exact, am ales noodles cu pui. Era ora șapte seara, se terminase puiul. Am fost sunată imediat după plasarea comenzii și anunțată de acest lucru, că durează mai mult să fie gata pentru că încă nu ajunsese stocul nou. Mi s-a oferit varianta să schimb comanda sau să aștept, cu asumarea faptului că va dura mai mult. Acum… gândiți-vă voi la comenzile acelea de 3 ore pe care le-ați așteptat măcar o dată și cât de mult ați fi apreciat un astfel de telefon.
Dacă v-am făcut curioși, nu uitați că puteți comanda din doar câteva click-uri direct de pe site-ul lor sau telefonic la numărul 0739 851 157. Îi găsiți în bucătărie de luni până vineri în intervalul 11.30 – 20.00, iar în weekend de la 13.00 până la 20.00. Altfel spus, ei sunt pe poziții acum. Voi v-ați decis ce vreți să testați din meniul lor?