Bucătăria vietnameză este una dintre cele mai intrigante pe care am avut ocazia să le descopăr. Contrastul dintre dulce, acru și sărat, fierbinte și rece, moale și crocant, proaspăt și fermentat, te lasă cu senzația unui joc culinar pe care îl poți experimenta la nesfârșit. Odată ce veți păși pe acest teritoriu, vă dau destul de puține șanse să mai puteți bate în retragere. Mai ales dacă ajungeți pe mâinile cui trebuie. Eu am avut norocul să fac cunoștință cu specificul vietnamez la restaurantul Little Hanoi și, după cum deja v-ați putut da seama, e puțin spus că a fost dragoste la prima învârtire de tăiței. Iar de curând am avut ocazia să o cunoaștem și pe Minh Binh, cea care se află în spatele farfuriilor acestea divine, ce ne transpun instant în Asia.
Minh Binh, după cum e (foarte) posibil să o trădeze și numele, are origini asiatice. Unii e posibil să o cunoașteți de la emisiunea Chefi la Cuțite, sezonul 3, unde a fost semifinalistă. S-a născut și a copilărit în capitala Vietnamului, Hanoi, și a venit în România în urmă cu 14 ani, în anul 2006, după ce s-a căsătorit cu Răzvan. Binh l-a cunoscut pe acesta în Vietnam, când i-a fost ghid turistic în cadrul unui tur, iar după căsătorie au decis să se stabilească pe teritoriu român, la Timișoara, mai exact. Nu avea, așadar, niciun fel de background în bucătărie, ea lucrând în turism.
Sunt foarte pretențioasă la mâncare și nu am putut să mă obișnuiesc cu stilul european, nu îmi plac pastele, nu îmi place pizza, mâncarea uleioasă în general. Mai apoi, văzând modalitatea de gătit românească, cu mâncare puțin mai grea, overcooked, am început să gătesc singură ce știam eu. Provocarea, la momentul acela, a fost să am acces la ingredientele potrivite, problemă care s-a soluționat în momentul în care România a intrat în Uniunea Europeană și am avut alt tip de deschidere spre piețele din afară. Găteam mâncare specific vietnameză, așadar, iar prietenii care ne vizitau, colegii soțului meu, toți cei care gustau din ce preparam m-au îndreptat în direcția aceasta, să deschid un restaurant.
A pornit la drum cu o mică firmă de catering. A fost un succes, așa că la scurt timp au decis să deschidă o locație fizică. Primul Little Hanoi a fost inaugurat în cadrul food-court-ului de la Shopping City Timișoara, însă Binh și-a dat seama încă din prima zi de funcționare că nu e locul potrivit pentru dish-urile create de ea, că nu se încadra, de fapt, în ideea de fast-food care este promovată în spațiile de food din mall-uri. Ulterior, au găsit locația din centrul Timișoarei în care activează și astăzi, iar la începutul anului 2020 au poposit și în Cluj.
Mai vizitasem Clujul în trecut și văzusem potențialul de a deschide o nouă locație. Mai mult decât atât, au fost mulți oaspeți care ne-au trecut pragul în Timișoara și care întrebau dacă nu plănuim să venim și aici. La început am căutat o locație de unde să putem funcționa doar pe zona de delivery. Costurile ni s-au părut destul de mari, dar am fost norocoși și am găsit acest asociat, care avea spațiul în care suntem azi. Little Hanoi a debutat în Cluj în ianuarie, inițial pe piața de delivery, iar în februarie am avut și marea deschidere. La scurt timp după a venit pandemia, dar am avut noroc că oamenii știau de noi încă de când am deschis, am construit repede o comunitate și acest lucru ne-a ajutat să putem continua și pe timp de lockdown, doar cu serviciul de delivery.
În Timișoara au, momentan, două locații active. Fiecare din restaurantele Little Hanoi au câte un manager și echipele proprii, dar cum localul din Cluj este mai recent, Binh petrece mai mult timp aici – dă comenzile pentru necesar, supraveghează echipa și lucrează îndeaproape cu ei. Ne-a mărturisit că multe despre munca în echipă, dar mai ales despre coordonarea echipei a învățat chiar la emisiunea Chefi la cuțite. Înainte de pandemie organizau și diverse evenimente, iar Binh Minh gătea ea însăși pentru oaspeți dish-uri speciale. Așteaptă cu nerăbdare momentul când va putea să desfășoare din nou acele adunări care îi deveniseră tare dragi. În bucătărie încearcă să aducă doar bucătari de origine vietnameză, și pentru că ei cunosc mai bine gustul original vietnamez, dar și deoarece consideră că acest lucru oferă mai multă credibilitate în fața oaspeților.
Unii oameni au altfel de așteptări de la mâncarea noastră, să fie mai aromată, mai intensă la gust, să fie ca în Asia. Puțini sunt cei care înțeleg că în momentul în care faci mâncare în altă țară, trebuie să adaptezi gustul astfel încât să fie potrivit pentru locul în care ești. Coriandru este un condiment extrem de folosit în bucătăria vietnameză, dar prea puțin îndrăgit de oamenii de aici, deci automat nu pot pune atât de mult pe cât se folosește în Asia. Și are și o savoare diferită, așa cum e și de așteptat. Pentru că e crescut în Europa, nu în Vietnam. De asemenea, despre cafeaua vietnameză pe care o servim oamenii spun în continuare că e prea puternică, chiar dacă nu o facem în gramajele vietnameze, ci mai slabă. Încerc din răsputeri să păstrez esența vietnameză în preparatele gătite, dar ceea ce spun eu întotdeauna este că oamenii ar trebui să ne spună ce anume își doresc de la farfuria pe care o încearcă, pentru ca noi să știm cum să o ajustăm pe placul lor.
În final, am rugat-o pe Binh să ne recomande câteva preparate must try din meniu. Ne-a spus că un dish pe care toată lumea îl apreciază este reprezentat de spring rolls nem (pachețele de primăvară cu carne de porc, ciuperci Shiitake, ciuperci urechi de lemn, ceapă, varză, morcov, tăiței, sos de pește și ou). Ei îi place mult rața crocantă, dar recomandă să fie mâncată în restaurant, e o adevărată senzație când e adusă direct din bucătărie pe masă. Iar cei care nu au fost în Vietnam niciodată, dar ar vrea să ajungă instant pe cale gustativă, neapărat trebuie să încerce Supa Pho de vită. E și dish-ul favorit al lui Chef Florin Scărlătescu, de fiecare dată când îi vizitează, aceasta e comanda lui sigură.
În perioada următoare, eforturile echipei Little Hanoi se concentrează pe convingerea oamenilor de a da o șansă experienței în restaurant, care crede Binh că trebuie neapărat avută înainte de a o avea pe cea de delivery. Și noi vă sfătuim întocmai, ca întotdeauna. Pe termen lung, cu siguranță vom mai auzi de ei, iar în curând poate avem șansă să îi vedem la evenimentele noastre preferate, întrucât am aflat că au și un food-truck în Timișoara.
Restaurantul Little Hanoi este localizat pe Bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 165, iar meniul poate fi vizualizat aici. Poftă bună!