We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

Off the Wall: Home delivery vs experiența în local

Home $ Articole $ Cum a fost la $ Off the Wall: Home delivery vs experiența în local

by | Mar 9, 2017 | Cum a fost la

Nu-i greu de ghicit pe unde m-am mai plimbat. Mă dă de gol titlul. Nu pot sta locului, nu pot să nu încerc tot felul de localuri, și nu pot să nu scriu despre asta. Mai ales că nu sunt o fire deloc pretențioasă și nu m-a deranjat niciodată să ies din zona de comfort și să încerc un local cu specific…canadian, de exemplu. Da, în caz că nu știați sau poate nu ați ajuns încă la ei, micul bistro-restaurant Off the Wall a fost deschis de doi canadieni – Oliver Ryffel și Tayler Adams–Glaude – care, așa cum e cazul multora dintre noi, au făcut o vizită la Cluj, s-au îndrăgostit de oraș, iar mai apoi au decis să se stabilească aici. Și să deschidă un local canadian.

Denumirea aleasă vine de la expresia englezească off the wall, desemnând tocmai ceva altfel, diferit, neconvențional. Vă veți spune poate: Ok, specific canadian, multicularitate, hau-hau, bau-bau. Altceva? Altceva ar fi faptul că meniul se schimbă în funcție de sezon. Pun mare preț pe prospețimea ingredientelor și folosesc produse locale, ceea ce automat înseamnă că depind într-o foarte mare măsură de disponibilitatea lor pe piață în fiecare perioadă a anului. Altceva ar mai fi bucătăria deschisă, puteți arunca câte priviri doriți la ce anume se pregătește acolo, mai ales că totul se prepară de la zero, pâinea este coaptă în casă, chiar și sosul este făcut “from scrach” și totul este proaspăt. Chiar și băuturile sunt achiziționate, pe cât posibil, de la producători locali și v-am mai povestit eu odată de Off the Wall când vă ziceam că găsiți aici bere artizanală. Hophead Brewing, ce s-a născut și crescut la Cluj, e nelipsită din meniu.

#Beer tasting ?

A post shared by Denisa Cimerdean (@denisa_cimerdean) on

Înainte de a vă povesti cum a fost la ei în local sau ce experiență am avut cu livrarea, să discutăm puțin despre meniu. Chiar dacă a venit primăvara de curând, încă au meniul de iarnă, nu că ar fi asta o problemă, avem de unde alege oricum. Cum localul se deschide la ora 16.00, au doar opțiuni pentru cină. Începem cu ceva lejer, Canadian Starter Bites și câteva exemple: supă cremă de ciuperci, humus sau arancini, un aperitiv italian clasic. 3 tipuri de salate: Caesar, House Chopped și Asian Noodle. Pentru felul principal avem puțin mai multe opțiuni: două tipuri de burger, două de quesadilla, alte două de risotto și mai multe preparate pe bază de pui, cum ar fi chicken saltimboca, Cluj sau Kung Pao. Avem și o secțiune de specialități pregătite de Chef Tayler, unde regăsim delicatese gătite la foc încet: porc, curcan, costițe. Nu putea lipsi desertul – clătite canadiene, lava cake, eggnong panna cotta și nanaimo bar cake – un desert canadian clasic. Canada este cunoscută drept o societate multiculturală, unde s-au întâlnit de-a lungul timpului diverse etnii, ceea ce a dus la combinarea mai multor gusturi, iar acest lucru este delicios înfățișat în meniu.

Îi găsiți pe strada Georges Clemenceau (vedeți cum îl pronunțați, că e nume franțuzesc), nr. 3. Pe mine m-a învârtit un taxi 5 minute pe niște străduțe de nu mai știam nici cum mă cheamă. Ca să aflu că mai în centru de atât nu puteam fi, la doi pași de Piața Muzeului. Spațiul are o notă intimă, îmbină contemporanul cu tradiționalul, o veche pivniță de vinuri din centrul istoric fiind transformată într-un local confortabil. Era ora 8, eu nu m-am avântat la niciun burger, cu toate că auzisem numai de bine de ei. Am comandat o salată House Chopped. Altora nu le-a păsat atât de mult de siluetă și nu au rezistat unui burger Brian. Arăta apetisant, era, nu am putut rezista nici eu unei îmbucături. Alături, am avut evident o Hophead Brewing, doar susținem Clujul și producătorii acestuia!

Brian burger ?? ?? ? tandoori sauce ??#burger #pornfood #yummy #cluj #unhealthy

A post shared by Mathieu Pichault (@mrpichault) on

E de mers cu prietenii, chiar și dacă aveți chef de o petrecere. Atenție doar să faceți rezervare cu cel puțin 24 de ore în avans dacă sunteți mai mult de 15 și de restul se ocupă ei, oferindu-vă și meniuri tip bufet. Și cu iubita sau iubitul, atmosfera de acolo mi se pare perfectă pentru o seară chill în doi. Și singuri, că sunteți oameni puternici și independeți care vreți să mâncați bine. Este, de asemenea, potrivit pentru diverse evenimente, unele chiar inedite, cum ar fi Acuarela Cocktails. Chiar, știați că urmează o nouă seară de pictat: Dragonflies, care va avea loc în data de 28 martie la Off the Wall? Nu știați.

Proud me of me :))) happy 8March activity

A post shared by Mada Cadis (@mada.cadis) on

Dacă vorbim despre delivery, trebuie să rețineți că nu fac livrăriri la comenzi mai mici de 35 de lei. La comenzi mai mari de această sumă, se percepe o taxă de transport de 7 lei. Ce am uitat să menționez e că au o selecție impresionantă de vinuri românești, pe care le puteți comanda și acasă, așa cum vă spuneam la un moment dat în articolul acesta. Am fost curioasă să încerc totuși ceva – altceva, așa că am ales un Chicken Kung Pao, chiar dacă eram avertizată că e picant. Am riscat. A meritat. Am mâncat un piept de pui marinat în glazură de susan și sos de soia și fript în tigaie, aș zice ca la mama acasă, dar nu are mama nicio treabă cu delicatesa asta (dacă citești asta: sorry, mom). Denumirea prepartului vine de la sosul Kung-Pao, dulce-picant. Puiul era însoțit de salată de ardei, castraveți, ceapă verde și varză, cu dressing de susan. Am mai reperat și alune prăjite pe pui, totul m-a lăsat fără cuvinte. Nici nu încercam oricum să spun nimic, eram ocupată cu minunăția asta. 35 lei. Plus taxa de transport. Puteți comanda aici.

Cluj night 2.0

A post shared by Bobby Wild (@bobby_wild) on

Cam asta a fost. Am fost, mi-a plăcut, vi-l recomand. Vouă cum vi se pare bistro-ul Off the Wall?

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!