We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

Open call: Fresh Start – rezidențe de creație oferite tinerilor artiști proaspăt absolvenți de facultăți vocaționale

Home $ Știri Cluj $ Open call: Fresh Start – rezidențe de creație oferite tinerilor artiști proaspăt absolvenți de facultăți vocaționale

by | Feb 22, 2018 | Știri Cluj

Căutăm artiști tineri dispuși și interesați să experimenteze, să cerceteze, să lucreze în echipă și care vor să afle mai multe despre producția de spectacol într-un mediu independent!

Fresh Start – ediția a III-a își propune să inițieze opt proaspăt absolvenți de facultăți vocaționale (actorie, regie, teatrologie, scenografie, coregrafie, muzică) în producția unui spectacol prin tehnici specifice teatrului devised și în regim independent. Cei 8 rezidenți selectați vor beneficia de îndrumarea unor artiști cu experiență de lucru cu diferite metode. În funcție de specificul și nevoile producției propuse, prima parte a rezidenței va fi coordonată de unul dintre mentorii:

Alexandru Berceanu – regizor de teatru și director al Centrului CINETic al UNATC București, cu experiență în performance multi-media și interdisciplinar.

Paul Dunca – coregraf, actor, cu experiență în dans și body performance

David Schwartz – regizor de teatru, membru fondator MACAZ, cu experiență în teatrul documentar și politic

Sinkó Ferenc – actor, lector la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, cu experiență în coregrafie și performance

Programul se extinde pe mai multe luni și include o perioadă de ateliere, o perioadă de producție (iulie-august) și realizarea unui turneu național în București, Sibiu și Târgu Mureș (septembrie-octombrie). În plus, există posibilitatea ca Reactor de creație și experiment să includă producția în repertoriul propriu.

Rezidențele se adresează tinerilor absolvenți neangajați în domeniu la maxim 5 ani după absolvire, de la secțiile română și maghiară din cadrul facultăților de profil din țară.

Rezidențele vor fi remunerate, iar cazarea participanților din afara orașului Cluj-Napoca va fi asigurată de organizatori.
Aplicațiile se pot descărca de aici și se vor trimite pe adresa [email protected] până în data de 15 aprilie, ora 23:59.

În urma înscrierilor, mentorii, împreună cu coordonatorii de proiect, vor selecta un proiect regizoral, în funcție de care se va alege o echipă mixtă formată dintr-un regizor, un dramaturg, un scenograf, un coregraf, actori și/sau dansatori și muzicieni, pe baza aplicațiilor, cu posibilitatea de a stabili și un interviu (live sau Skype, după caz) în perioada 16 aprilie-3 mai.

Calendar:
15 aprilie — Data limită pentru înscrieri
16 aprilie –  3 mai  — Selectarea participanților
4 mai — Anunțarea participanților
1 iulie – 15 iulie — Prima etapă a rezidenței, asistată de mentor: atelier practic
16 iulie – 31 august— A doua etapă a rezidenței: repetiții și vizionări
septembrie-octombrie— Prezentarea rezultatelor la Cluj, Târgu Mureș, Iași, București

Programul „Fresh Start” face parte din platforma „Rezidențele Reactor”

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!