Zagar este o formație din Ungaria cu un sunet bazat pe muzica electronică, jazz și indie rock, la care se adaugă scratchuri de către dj-ul lor. Albumul lor de debut “Local Broadcast” a intrat in top 50 cele mai importante albume ungurești, conform revistei WAN2. Una din mândriile trupei a fost încorporarea pieselor lor în soundtrackul serialul CSI: Crime Scene Investigation.
Cei de la Zagar au lansat al doilea album “Cannot Fly Instead” în septembrie 2007 iar de atunci au cântat în țări precum Marea Britanie, Olanda, Austria, Germania, Italia, Slovacia, Cehia, Polonia, Slovenia și Rusia.
La Boiler, concertul a început în jurul orei 22:30 cu un publicul cunoscător și familiar cu formația. Înca de la prima piesă s-a simțit energia și vibe-ul transmis. Deși prezența la acest eveniment nu a fost tocmai cea mai numeroasă, pubicul prezent a simțit și s-a mișcat pe fiecare sunet de clapă sau chitară. Zagar au cântat aproximativ 90 de minute, iar la plecarea de pe scenă, au urmat 3 bisuri la cererea publicului fascinat de influențele muzicale.
Ramona Luca
Galerii foto:
Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr