Să nu credeți că am uitat de seria de #10ani…
Cu atâtea povești faine care există în Cluj, ar fi păcat să ne lăudăm că doar noi am împlinit 10 ani. De data aceasta ne-am întâlnit cu Valentin Vesa, un nume destul de cunoscut în spațiul clujean, și asta nu doar pentru că el e foarte prezent în offline și online, ci pentru că se află în spatele unui proiect extrem de drag multora. Vorbim despre ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi, o modalitate prin care în fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, încercăm să punem un zâmbet pe fața copiilor care au fost mai puțin norocoși și duc lipsa de lucruri elementare în momente în care poate alții au prea multe.

Povestea a început în familie, atunci când au dorit să-l învețe pe Luca, băiețelul lor, să împartă cu cei din jurul său pentru că, specific vârstei de 4 ani, nu obișnuia să-și dea cu drag lucrurile. Oana, soția lui Valentin, a venit cu propunerea de a face un pachet cu hăinuțele și jucăriile celui mic, pe care să îl dea cuiva. Singura întrebare era – cui? Au hotărât să meargă la Pata Rât, l-au lăsat pe Luca să-i ofere pachetul unui alt copil, să interacționeze cu acesta, iar mai apoi, auzind felul în care băiețelul lor povestește despre această întâlnire, și-au dat seama că ar trebui să facă mai mult de atât. Se apropia Crăciunul și având ajutorul unor prieteni de familie, au pus la cale practic prima ediție ShoeBox și au adunat într-un garaj 512 cutii.

Am vorbit cu părinții colegilor lui Luca, de la grădiniță, prietenii noștri au vorbit cu părinții din grupa copilului lor, probabil s-a împrăștiat vorba. Pe vremea aceea, Yahoo Messenger era principala modalitate de comunicare în online și voiam să punem un status, în care să descriem ce vrem să facem, dar eram limitați de numărul de caractere. Am ajuns la denumirea de ”ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi”, care acum este și marcă înregistrată, cumva și pentru a-i face și pe cei mai în vârstă să înțeleagă. Am adunat prietenii, am băgat cutiile în mașini, nici acum nu mergem cu tiruri, oricât de multe pachete ar fi. Pentru că vrem să implicăm oamenii, dar și pentru că s-ar prea haos instant când am apărea cu un camion.

Toată ideea a fost dusă la un alt nivel în momentul în care Valentin a mers în anul următor la locul său de muncă de pe vremea aceea – iQuest, și a cerut un concediu de 2 săptămâni, pentru a se putea ocupa de strângerea și împărțirea cadourilor. CEO-ul l-a chemat în biroul său, i-a spus că proiectul i se pare super tare și l-a întrebat dacă nu vrea să-l extindă în afara Clujului. Raționamentul a fost în felul următor: firma respectivă avea 5 sedii, în 5 orașe din România, iar dacă ar fi existat o cameră, în fiecare locație, destinată strângerii de pachete, s-ar ajunge la un număr mult mai mare de copii.

Eu nici nu mă gândisem la așa ceva, să scot ShoeBox în afară, era ceva făcut de noi în casă. Nici nu îl vedeam ca un proiect, singurul lucru pe care l-am avut în cap a fost că vreau să ajut copiii. Nu am avut încredere în această idee inițial, dar era CEO-ul, nu am putut să-i spun ”nu”. Și bine am făcut, pentru că omul acesta, Cornel, m-a ajutat extraordinar de mult de-a lungul timpului. La amiază, în prima zi, erau 1000 de cutii. Și atunci mi-am dat seama că va fi ceva mare. Am luat un domeniu și am primit free lifetime access la o temă și imagini de la Vlad Studio, primul lucru pe care l-am primit gratis pentru că cineva a crezut în noi, după care am postat un articol în care întrebam cine ar dori să deschidă locații ShoeBox. La fel m-am gândit, că nu îmi va scrie nimeni. În prima zi aveam zeci de mesaje. A urmat să ieșim în afara României, iar decizia aceasta am luat-o când m-a sunat cineva care era undeva pe lângă Emiratele Arabe, la 2-3 într-o noapte, și mi-a spus: ”Mă uit împreună cu soția mea pe site-ul vostru, citim articolele și plângem ca doi copii. Ce putem face ca să ajutăm?” Nu se putea face nimic pentru că nu acceptăm donații în bani, ei nu mai aveau rude în țară ca să pună un pachet pentru ei, și atunci mi-am amintit și de sutele de cutii pe care le primeam prin poștă. Avem nevoie de locații în străinătate. Și așa am ajuns în Slovacia, Republica Moldova, Elveția, Anglia, Brazilia, Kenya etc.

 

În 2010 au început să sune și firmele mari, care și-au făcut locații ShoeBox în sediile lor. Au fost companii care au pus un buget la dispoziția angajaților și organizau un ShoeBox Party, unde toți stăteau și pregăteam cutii toată noaptea. Și a devenit un trend treaba asta, fiecare dintre noi poate numi probabil chiar acum cel puțin 5 branduri din Cluj care fac asta la ei în firmă. Mai apoi, au început să sune și diriginții unor clase de liceu, care îi chemau să le povestească elevilor despre proiect, voiam să-i implice și pe ei. A ajuns chiar și în grădinițe, iar părinții și cei mici au fost extrem de bucuroși să ajute. Ba chiar au primit cadou și un imn compus special pentru ei de către trupa Proconsul.

Din păcate, m-am lovit de o problemă foarte neplăcută, care a rămas constantă de-a lungul timpului: mulți din cei responsabili de centrele de copii se prefac că totul e în regulă, nu le lipsește nimic, nu au nevoie de nimic. Niciodată, de când există ShoeBox, noi nu am primit liste oficiale, cu nume de copii, să știm la cine mergem. Dacă așteptam aceste liste, nu făceam nimic nici până acum. Am avut un caz când eram în fața unui centru, erau copiii cu nasurile lipite de geam, iar directoarea ne-a spus că nu le trebuie nimic, că nu ne primesc. A venit o doamnă care lucra acolo și ne-a rugat să nu băgăm de seamă și să le ducem cadourile copiilor. Desigur, după ce a plecat directoarea, pentru că ea era acolo tiran. Mai sunt locații în care ni se spune că cei mici dorm, să lăsăm pachetele și să plecăm. Nu, îi trezim jumătate de oră, vrem să fim siguri că la ei ajung ce aducem noi. Mai sunt oameni care apar pe listele de asistați sociali și sunt departe de a avea nevoie de ajutor. Sunt prea multe cazuri de genul. Așa că de câțiva ani mergem doar pe ponturi, recomandări venite de la diverși oameni care știu ei familii defavorizate.

Din 2015 au instaurat regula ca lucrurile din cutii să fie noi, cu etichetă, pentru că primeau extrem de multe lucruri de care nu s-ar fi bucurat nimeni, aflate într-o stare deplorabilă. Iar numărul pachetelor a scăzut enorm de mult, de la 100.000 la aproximativ 9.000, fapt ce dovedește un lucru trist: 10% din cei care ofereau un cadou o făceau pentru că așa simțeau, restul făceau curățenie prin casă.

Eu nu am zis niciodată că ShoeBox e un proiect pentru toată lumea. E pentru cei care își pot aloca, o dată pe an, un buget de 70 – 100 lei, pentru a pune ceva într-o cutie pentru niște copii nevoiași. Și fiecare pune în cutie ce simte, ce crede că și-ar dori să primească copii lor în caz că ei pățesc ceva și nu le mai pot fi alături. Nu primim pachete pentru copii sub 2 ani, iar regula aceasta o avem de pe vremea când încă nu impusesem ca în cutie să fie doar lucruri noi. Voiam să-i protejăm pe cei mici de iritații de piele sau altele de genul, ei având un sistem imunitar încă destul de slab atunci. Mare parte din cutii le primim de la Rondocarton, de 10 ani mi-au trimis mereu câte am vrut, mai mergem și la magazinele de papuci din mall-uri, pentru că sunt oameni care refuză să ia încălțămintea cu tot cu packaging. În fiecare an, colectarea are loc din 1 în 15 decembrie, mai mult sau mai puțin, iar din 16 în 24 le împărțim. Sunt mulți care ne sună de Paște și ne întreabă dacă mai facem ceva, iar eu le zic – Noi nu, dar voi puteți face.

Provocările nu au fost deloc puține de-a lungul timpului. Toată lumea vrea să vină cu schimbări, mulți încearcă să copieze conceptul, alții se folosesc de numele ShoeBox pentru a avea trecere în unele locuri, alții cer și bani de la școli și pretind că sunt parte din această mișcare. Nu vor să transforme proiectul într-un ONG, chiar dacă au propuneri de sume uriașe din partea corporațiilor, și în felul acesta le-ar putea accepta. Refuză pentru că pentru ei este ceva pentru suflet, nu pentru bani.

Sunt foarte mulți coordonatori de locații care vor să asocieze treaba aceasta cu Moș Crăciun, vor să aducă un personaj care să facă cadoul copiilor. Eu nu vreau nici să confirm, nici să fiu contra ideii de Moș Crăciun, dar vreau să înțeleagă cel mic că pachetul care a ajuns la el nu a apărut prin pură magie, ci pentru că cineva a făcut un efort, și-a făcut timp să meargă să-i cumpere ceva.

Suntem la final de aprilie, Crăciunul e departe, poate nu vă stătea vouă astăzi mintea la fapte bune și ShoeBox. Dar mi s-a părut o gură de aer rece articolul de astăzi. Luca, fiul familiei Vesa, are acum 14 ani și participă în fiecare an la proiect. I s-a alăturat și surioara. Valentin spune că amândoi au acum această valoare întipărită în caracterul lor și de multe ori când merg la cumpărături, pe parcursul întregului an, nu doar de sărbători, cumpără câte două chestii, ”una să o pună în cutia lor de ShoeBox.” Cei doi copii au devenit un fel de ambasadori ShoeBox și duc vorba peste tot în școala, iar de curând, Luca chiar a spus că i-ar plăcea ca pe buletinul lui să apară un singur lucru: Luca Vesa – Fondator ShoeBox.

#10ani este o serie de interviuri inițiată în contextul împinirii a 10 ani de ClujLife, prin care ne-am dorit să aflăm poveștile a 10 oameni care au pus bazele, au dezvoltat și au făcut lucruri frumoase ce au ajuns, de asemenea, la vârsta de 10 ani în Cluj.