Avem vești! Și vești chiar bune, zicem noi. Știți deja că anul acesta am aniversat 10 ani de existență, 10 ani de ClujLife, 10 ani de când suntem și vă punem la curent cu tot ce mișcă prin oraș. Am dat un party #cool la Booha Bar, ne-am revăzut cu toți prietenii dragi și care ne-au fost alături în tot timpul acesta, dar parcă tot nu am putut să depășim momentul fără a iniția ceva, orice. Și așa am ajuns la o serie de interviuri pe care am intitulat-o simplu – #10ani. Vorbim practic de 10 interviuri cu 10 oameni care au pornit ceva în urmă cu 10 ani în Cluj, așa cum am făcut-o și noi.

Prima oprire am făcut-o la Pensiunea La Mesteceni, unde am fost întâmpinați de Ioana Oprea, cea care a fost acolo încă de când s-a pus temelia acestui business, de când locul era pustiu, și până în ziua de azi.

ÎNCEPUT:
Ideea proiectului ”La Mesteceni” a apărut în contextul în care Ioana deținea o agenție de turism în cadrul căreia se încăpățâna să ofere produse exclusiv din mediul rural. Problema a fost că ajunsese într-un punct în care conjunctura legislativă îi obliga furnizorii, adică pensiunile turistice, să se retragă din circuitul turistic. Ceea ce însemna că ea, ca agenție, interfață între client și pensiune, era răspunzătoare în cea mai mare măsură de daunele cauzate clienților. Atunci s-a gândit pentru prima dată că cel mai bine ar fi să-și deschidă propria pensiune, unde să facă diverse pachete. Nu a fost un drum ușor și piedicile nu s-au sfiit să apară, dar Ioana s-a ambiționat să nu renunțe la proiect, a încercat să reinventeze locul în momentul în care a simțit că se afla într-o stare nu foarte favorabilă pentru nici una din părți și, prin efort susținut și idei culese din diverse colțuri ale lumii, a reușit.

Prin 2004 s-a conturat pentru prima dată ideea, dar nu pot spune că s-a concretizat ceva. M-a ajutat foarte mult tatăl meu, care s-a arătat foarte încântat de gândul acesta, să fac ceva în țară, mai ales că fratele meu plecase în străinătate și nu voia să urmez și eu același drum. Prima locație a fost undeva în Făget, aveam un teren, dar nu am primit aprobare de la Consiliu Local ca fiind zonă de interes turistic. Atunci tata a zis ”Nu e nicio problemă. Dacă nu pot să fac în Făget, atunci fac în Sălicea!”, el fiind de loc de acolo și moștenind un teren de la părinții săi. Eu recunosc că nu am avut deloc încredere în acest proiect, nu i-am văzut niciun viitor, prin zonă nu mai era nimic, doar un austriac care trăia ca un pustnic cu doi copii mici, fără apă, fără curent sau lumină, dar se bucura extraordinar de tare de viață. Noi îl vedeam ca pe un ciudat.

Pe lângă greutățile lansării unui business, Ioana a fost pusă față în față cu destul de multe provocări, la care nici nu s-a gândit când a demarat acest proiect. Chiar dacă construcția a fost finalizată în 2007, deschiderea oficială a avut loc în 8 martie 2008 din cauza unor chestiuni birocratice – aveau aviz de racordare de la Electrica, dar acolo nu exista linie și nu aveau la ce să se racordeze. Au avut noroc că nu a durat mult până o mână de oameni care stăteau în zonă și-au unit forțele și au creat o rețea de joasă tensiune, astfel au reușit să se racordeze.

 

Nici nu ne-am gândit că, având avizele în mână, se va întâmpla așa ceva. Și au fost foarte, foarte multe piedici în derularea proiectului, mai ales dacă luăm în calcul faptul că am beneficiat de finanțare SAPARD, care a fost printre primele programe europene pentru turism rural. Aflați abia la a doua sesiune de depunere a proiectelor, și ei învățau toată procedura odată cu noi. Apropo de asta, la un moment dat ajunsesem în stadiul de disperare, pentru că nu vă imaginați că vine cineva, îți dă banii și gata. E o luptă să obții banii exact pentru ce i-ai solicitat. Noi trebuia să avem toată suma, sau marea majoritate a investiției, iar mai apoi să încercăm să o recuperăm. Am avut niște resurse financiare de la tatăl meu, dar nu erau suficiente, așa că am apelat la un credit. Practic, am avut 3 surse de venit: dotările și co-finanțarea au fost susținute de bancă, SAPARD-ul a acoperit jumătate din valoarea proiectului, și noi am mai avut o contribuție importantă proprie, care ne-a ajutat să finalizăm pensiunea.

Și aventura nu se termină aici, pentru că știm bine că în 2008 a început criza economică. În plus, pe lângă faptul că zona nu era cea mai cunoscută sau accesibilă, nici măcar pentru clujeni, nu exista un concept extraordinar în spate și asta pentru că, apelând la finanțare, exista un șablon strict pe care îl puteau alege: pensiune cu 10 camere, cu minim 2 sau 3 margarete etc.

Era un concept simplu, nu erau permise alte funcțiuni, așa că asta a ieșit: o pensiune cu sală de mese, nici măcar restaurant a la carte. Cine ar fi vrut să vină să se cazeze aici? Drumul până aici lăsa de dorit, în împrejurimi nu prea aveai ce face, unde acum sunt bazinele, acolo era o mlaștină. Prin 2010-2011 mi-am dat seama că ne aflam într-un fel de colaps și trebuia să transform pensiunea aceasta în altceva, într-un loc viu. Nu aveam niciun fel de pregătire în domeniu sau experiență, studiile nu prea ajută, eu am și terminat profil economic, așa că am participat la multe schimburi de experiență, am devenit membru al unei asociații de turism rural la nivel național și am intrat în contact cu mulți oameni, am fost la multe târguri din afară, am vizitat și multe zone turistice din afară și mi-am format altă viziune. Eu cred cu tărie că ceea ce funcționează în alte părți, nu are cum să nu meargă și la noi odată ce e adaptat la piața și concepția noastră. Și e important să fii raportat la o nișă, se te axezi pe a face ceva și bine.

Alături de asociația din care face parte, a făcut de nenumărate ori eforturi pentru a se face o clasificare mult mai concretă a pensiunilor (de familie, de tranzit, unde poți mânca etc.), dar și pentru a crea un ghid de conduită al proprietarilor, însă momentan nu au obținut rezultatele dorite. Ar ajuta extrem de mult reglementări de genul, așa că vor continua demersurile în sensul acesta. Revenind la cum a început povestea La Mesteceni, am rugat-o pe Ioana să ne povestească despre primul client care i-a trecut pragul.

Nu știu dacă a fost chiar primul, dar a fost cineva foarte drag mie, care a și revenit la noi după câțiva ani, chiar dacă trăiește în State. Prima dată a ajuns efectiv întâmplător, el și soția lui erau singurii din pensiune. Eu serveam micul-dejun, am început să vorbim despre diverse, cine e propietarul pensiunii, au trecut vreo două ceasuri. În timpul acesta, soția lui se trezise, dar el o încuiase în cameră, ca măsură de precauție probabil. Ea, ca să ne atragă atenția, a început să arunce chestii pe geam – papucii de casă, feonul. Tot ea a fost primul care ne-a lăsat recenzie pe TripAdvisor. În 2016 – 2017 s-a reîntors aici, a luat masa, și m-am bucurat tare mult să-l revăd. Aveam foarte puțini clienți la început, drumul era groaznic. Acum e o plăcere să conduci până aici.

Conceptul de familie a fost în mintea Ioanei încă de la început, ea fiind mamă și pusă direct față în față cu experiența cu cei mici prin diverse locuri. A început cu scaune pentru copii, jucării, pe atunci mergea la IKEA în Viena și aducea diverse lucruri, iar totul a prins contur cumva natural și încurajați de interesul pe care oamenii au început să-l manifeste în timp față de locație. Încearcă să îmbunătățească ceva în fiecare an, considerând că e de datoria ei să-și întâmpine clienții tot timpul dintr-o postură mai bună.

Investițiile mi le plănuiesc întotdeauna primăvara și în fiecare an încerc să fac ceva. Într-un an am mărit parcarea, în altul terasa, într-un an am creat sala de conferință cu vreo 40 de locuri, și anul trecut am extins capacitatea bucătăriei, care fusese inițial concepută ca un spațiu unde se prepara exclusiv micul dejun pentru 20 de persoane. Construcțiile pentru piscină și terenuri au început în 2011, dar din cauza unor probleme, piscina a fost dată în folosință abia în 2012. Din acel moment, s-a schimbat foarte mult fața business-ului, pentru că am oferit o posibilitate de agrement diferită față de ce exista la vremea aceea. Nu ne oprim aici, știm că mai sunt lucruri de făcut, le luăm pe rând pe toate.

Ioana spune că nu se aștepta la un asemenea succes prin simpla prezență a piscinei. Au început cu 30 de locuri lângă bazin, acum au crescut la 60, pentru că în ultimii ani au fost de-a dreptul ”asaltați” pe timpul sezonului cald. Din 2012 a început practic ascensiunea lor, iar evoluția aceasta a fost cumva unitară, pentru că au considerat că nu poți avea o bucătărie bună și servicii care lasă de dorit în cameră sau invers, că lucrurile trebuie echilibrate pentru a nu pune în pericol imaginea de ansamblu.

PREZENT:

Ca motive să vii aici avem sala de conferințe, piscina, terasa cu restaurantul și terenurile de sport, dacă vrei să ai o zi plină, în care nu doar lenevești la soare, ci faci și un pic de mișcare. Acestea sunt în special destinate pentru copii, care se distrează de minune acolo, iar părinții se pot relaxa între timp. Este amenajat și un loc de joacă pentru cei mai mici, cu tobogan, leagăn, nisip, unde copiii pot sta liniștiți. Pentru cei care se cazează la noi avem și diverse sugestii de trasee și îi direcționăm cu drag spre diverse locuri din apropiere. Avem mini grădina zoologică, unde se poate ajunge cu ușurință pe jos, o herghelie unde mulți care vin pentru echitație se cazează la noi, dar și terenuri de sport puse la dispoziție de Primărie, de care poți beneficia în mod gratuit. Mai apoi, ieșind din zona comunei, și dacă sunt veniți într-o vizită la Cluj și vor să scape de oraș pot opta pentru cazare aici.

 

Chiar dacă, zice Ioana, noi suntem obișnuiți cu turismul static, obișnuiți să lenevim mai mult, acum au pus la cale un traseu aflat chiar la intrarea în Pădurea Făget – Broscuța Albă. În cadrul acestei deplasări, care durează maxim o oră și jumătate, sunt puse în valoare toate elementele ariei protejate din zona respectivă, cum ar fi anumite specii de șopârle. Unde există șansa să dați nas în nas cu vreo vietate rară, veți fi întâmpinat de un panou cu informații despre aceasta. Se merge pe jos și se ajunge la Observatorul Astronomic, nu e greu de parcurs pentru că nu sunt mari diferențe de nivel, ai nevoie doar de 2 sandvișuri și o sticlă de apă. Desigur că de aici a pornit povestea veșnică cu diferențele dintre români și străini și e foarte interesant de văzut cum își petrec aceștia vacanțele la noi, lucrurile care îi fascinează, curiozitățile pe care le au, dar despre acestea mai bine o lăsăm pe Ioana să vă povestească personal când ajungeți La Mesteceni, căci altfel stricăm tot farmecul relatărilor. Noi să revenim la treburile noastre – am vorbit în continuare despre sistemul de rezervări.

Dacă ar fi un top al celor mai bune decizii pe care le-am luat vreodată, pe prima poziție ar fi introducerea sistemului de rezervări online. Eu nu realizam ce luptă era între oameni pentru a prinde un loc aici, mai ales la piscină, și nu găseam logica în a face treaba asta fără foaie și pix. Chiar dacă recordul de vânzare a biletelor fizice a fost de 4 minute și 40 de secunde. Din momentul în care am trecut pe exclusiv online, s-a simțit diferența, s-a schimbat și clientela, care s-a triat, în sfârșit simt că ne potrivim cu cei care ne trec pragul. În momentul rezervării se face și plata cu cardul, dar banii sunt doar blocați. Încasarea se face manual, în ziua în care oamenii vin și revendică rezervarea efectuată, iar dacă se răzgândesc suma este returnată.

Nu puteam pleca fără să menționăm tocmai ”Duminicile poveștilor de familie”, seria de evenimente care are acum loc La Mesteceni.

Seria a început acum doi ani și a fost mai mult un proiect-experiment, să vedem ce se întâmplă. Observasem că în zilele de weekend, mesele erau destul de aglomerate, cu părinți obosiți, cu copii prea energici, așa că am urmărit care sunt orele cele mai solicitante și am decis să ne ocupăm noi de cei mici. E un eveniment care a fost foarte bine primit și văzut. Noi îl facem la liber – chiar dacă e lume în sală, dar nu sunt copii, tot se desfășoară. Sunt și zile în care s-au făcut activitățile cu un singur copil, pentru noi nu asta contează, ci ca lumea să știe că aici găsesc un spațiu în care pot lua liniștiți masa, iar copii sunt în siguranță. Mie mi se face pielea de găină când intru duminica aici și aud numai râsete, fiecare copil e prins în filmul lui – vreo 4 se luptă la o măsuță pentru o jucărie, unii se uită la bucătar, alții desenează. E ca o masă mai mare, în familie. Și copiii ajung să interacționeze între ei, ceea ce înseamnă că automat și părinții.

VIITOR:

De aici, încotro?

În data de 8 martie, pentru că împlinim 10 ani, timp de 10 zile vom avea o listă de meniu scurtă, cu unele dintre cele mai căutate preparate de la noi, ușor reinterpretate (de exemplu: Medalionul de pui ”La Mesteceni” și bob gulyas-ul). În trecut, am funcționat cu un meniu destul de redus, aveam vreo 2-3 preparate principale, în rest grill-uri, așa că nu eram o locație căutată pentru masă. Mai apoi, ne-am dezvoltat pe partea de restaurant și a aflat lumea că ”există viața și după piscină” la noi. Înainte, erau unii care nici nu știau că e deschis aici și în afara sezonului de vară. Adi, bucătarul nostru, vrea să vină acum cu mai multe specialități, nouă ne place să facem schimbări periodic în meniu și e păcat să ai atâtea opțiuni și să oferi tot timpul același lucru, mai ales că avem și producători de legume și fructe în zonă.

 

Din ce am aflat noi, tot anul fi presărat cu cifra 10, plănuiesc să lanseze blog-ul, abordând și tema ”10 ani, 10 rânduri”, au în gând și un eveniment mai mare pentru sezonul de vară. Alte planuri de dezvoltare includ existența unei activități, atracții, care să poată fi valorificată pe timp de iarnă și în timpul săptămânii chiar. De asemenea, se dorește oferirea unei alte înfățișări restaurantului.

Chiar dacă recunoaște că i-a luat câțiva ani să vadă potențialul locului, Ioana e fericită să vadă Pensiunea La Mesteceni din prezent și e conștientă că mai mult de jumătate din laude trebuie direcționate doar către locație și împrejurimi, care sunt incredibile. Voi când le-ați trecut pragul ultima dată?

#10ani este o serie de interviuri inițiată în contextul împinirii a 10 ani de ClujLife, prin care ne-am dorit să aflăm poveștile a 10 oameni care au pus bazele, au dezvoltat și au făcut lucruri frumoase ce au ajuns, de asemenea, la vârsta de 10 ani în Cluj.