We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

Cum să te relaxezi în Cluj după o noapte de distracție la Untold

Home $ Articole $ Cum să te relaxezi în Cluj după o noapte de distracție la Untold

by | Aug 2, 2018 | Articole, Recomandări

Ediția a patra a festivalului Untold e pe cale să înceapă, iar noi suntem nerăbdători să vă (re)întâlnim pe tărâmul magic. Ne așteaptă 4 zile pline de distracție, așa că vrem să ne asigurăm că nu rămâneți fără energie.

Ești din Cluj? Poate îți e mai ușor să găsești o metodă de relaxare. Chiar și așa, îți oferim câteva idei de moduri în care să îți încarci bateriile. Ești din afara Clujului? Atunci fii atent la următoarele rânduri, căci îți oferim câteva sugestii prin care să recapeți energie pentru încă o noapte de festival și, în același timp, să guști din ce oferă orașul. So… let’s get it started!

Pentru a-ți recăpăta puterile, primul pas e micul dejun. Și nu orice mic dejun, ci unul ca la carte. Îți propunem să-ți începi ziua chiar în centrul Clujului. Poți să te răsfeți dis-de-dimineață făcând o vizită celor de la Roots, pe strada Eroilor 13. Pe noi ne atrag mereu cu preparatele lor apetisante și aspectuoase. În inima orașului se află și Eggcetera, restaurant specializat în breakfast și brunch. Cu 11 dish-uri din game variate de ingrediente în meniu, te așteaptă pe strada Napoca, nr. 13. Pentru #BreakfastInStyle poți să le treci pragul și celor de la Twelve. Experiența cu care începe o zi bună – se prezintă chiar ei. Mai rămâne doar să confirmi acest lucru, încercând unul din cele 12 preparate pe care le pun la dispoziție. Mai sunt și alte locuri unde poți lua un mic dejun sau brunch delicios.

În cazul în care băuturile alcoolice din noaptea anterioară îți dau bătăi de cap… și de stomac, o soluție simplă este să incluzi o ciorbă în meniul tău. Dacă te trezești târziu poți sări peste micul dejun și să treci direct la remediul natural împotriva mahmurelii. După o ciorbă rădăuțeană de la Livada, vei fi ca nou. O poți savura pe Clinicilor la nr 14. Zama, aflat Napoca la nr 16, este un alt restaurant care îți pune la dispoziție licori magice. Dacă ești dintr-o altă regiune a țării, sau chiar de mai departe de granițe, restaurantul îți va face cunoștință cu bucate specifice Transilvaniei. Propunerea noastră? Zamă de șelată verde cu zăr și ou fiert. Meniul lor complet îl găsești aici. Enjoy!

După explozia de energie, muzică și dans pe care o întâlnim an de an la Untold, o activitate liniștită, departe de zumzetul cotidian e ideală pentru reîncărcarea cu energie. Așa că vă propunem să luați cu voi câteva bunătăți, o pătură și să vă relaxați luând masa în aer liber printr-o ieșire la picnic. Puteți să vă bucurați de liniștea naturii pe Dealul Feleacului, la numai 20 de minute de mers cu mașina. Un alt loc în care vă puteți lăsa pradă simplității și frumuseții naturii e Făget, situat la marginea Clujului. Despre alte locuri în care poți să te bucuri de picnic am vorbit în articolul de aici.

Perfect day for a picnic ??? #nature #picnic #love #goodfood #wine #perfectday #clujnapoca

O postare distribuită de Xenia D (@xeniology) pe

Iar în cazul în care nu ai fost prea des în Cluj, cu siguranță că îți dorești să profiți de ocazie și să observi frumusețea orașului. Așa că îți sugerăm să te bucuri de oraș privindu-l de pe o terasă aflată la înălțime. Poți face asta chiar de pe terasa Klausen Burger, cea mai populară din Cluj, situată pe strada Regele Ferdinant nr. 22-26. Recent renovată, te invită să te încarci cu energia orașului în timp ce bei una din berile artizanale produse chiar acolo. Despre alte terase la înălțime care îți vor oferi o perspectivă mai amplă asupra orașului v-am vorbit aici.

Pentru a nu lăsa căldura să fie un impediment în calea relaxării, profită de orele libere ca să te răcorești la piscină. Îți propunem să alegi La Mesteceni. Fiind situată la doar 13 km de Cluj, în satul Sălicea, nr. 86, piscina La Mesteceni e locul ideal pentru o escapadă ce te va detașa de agitația Clujului. Pentru adulți, tariful este de 40 lei/ zile luni până vineri și 50 lei/zi în weekend. Iar dacă preferi să rămâi în spiritul petrecerii, atunci piscina La Villa, ce se află pe Strada Nordului, Feleacu, este potrivită pentru tine. Timp de trei zile ei, petrecerile la piscină alături de barbeque animează resortul. Intrarea la eveniment este gratuită, așa că rămâne doar să îți pregătești costumul de baie și crema de protecție solară. Sau puteți alege dintre celelalte piscine exterioare din apropierea Clujului.

De 1 mai deschidem portile la balaceala! #bbq #pool

O postare distribuită de Pensiunea La Mesteceni (@pensiunealamesteceni) pe

Între două nopți de festival e momentul oportun să explorezi și cele mai noi localuri deschise în Cluj. Poți încerca ce-a mai nouă pizzerie, cut & crust, ce propune un meniu variat care l-ar intriga pe orice iubitor de pizza. Aceștia îți oferă și posibilitatea de a combina două sortimente pe același blat, iar cu brățara de festival ai 20% reducere! Le poți face o vizită pe Strada Donath, nr. 65 sau poți alege din lista de localuri recent deschise pe care le-am testat.

Pentru a te retrage în natură, dar a nu pleca prea departe de festival, poți alege să petreci câteva momente în Grădina Botanică (strada Republicii, nr. 42). Speciile variate de plante, arbori și flori vor crea o ambianță relaxantă, iar grădina te va feri de căldură și de mulțimile de oameni.

?? #green #plants #photography #traveller

O postare distribuită de Alpha B (@thepowerofalpha) pe

Înainte de a începe o altă seară memorabilă poți opta pentru early dinner. A Camponeza își propune să încânte papilele gustative ale petrecăreților printr-un meniu special pentru perioada festivalului. Platouri cu branzeturi, șuncă sau chorizo, burgeri surf & turf și alte delicatesele te așteaptă la restaurantul cu specific portughez de pe strada Émile Zola, nr. 2. Pentru a nu rata vreun concert, în perioada festivalului programul va fi prelungit, deschizându-și ușile începând cu ora 15.

Yummy. ❤️ #wildshrimp #shrimpskewers #acamponeza

O postare distribuită de Carmen Grebenisan (@grebenisancarmen) pe

Tu cum alegi să te relaxezi după o noapte de distracție la Untold?

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!