Sperăm că vă găsim cu bateriile încărcate și puși pe fapte mari la început de săptămână. Nu ar trebui să fie altfel, mai ales că am avut un weekend atât de frumos, călduros și însorit, care ne-a activat pe toți ca pe niște albinuțe. Noi sigur ne-am întors la birou cu forțe noi deoarece, așa cum vă povesteam în articolul de aici, pentru al doilea an consecutiv ne-am alăturat inițiativei msg România și am mers la Vâlcele, la plantat de copăcei, aceasta fiind o nouă acțiune de împădurire desfășurată sub umbrela msg Maraton Apuseni, Clubul Alpin Roman Sectia Universitara Cluj și msg systems Romania, în colaborare cu Regia Nationala a Padurilor – Romsilva și CERT Transilvania.

Ne-am simțit cel mai probabil cu musca pe căciulă pentru că anul trecut am ajuns aproape ultimii, așa că de data aceasta, la ora 09.00 eram deja în mașină, pregătiți de plecare. Atunci am avut un pic de mers din parcare până în poiana unde a avut loc plantarea (20 minute aproximativ) și trăiam cu impresia că va fi și anul acesta exact la fel, însă surprize-surprize! Undeva între satul Vâlcele și Tureni, am tras pe dreapta în câmp, am urcat un delușor 3-4 minute și ne-am trezit la locul cu pricina. Așa că da, am reușit să echilibrăm balanța, căci am ajuns printre primii. Numai bine am avut vreme să ne familiarizăm cu peisajul și bătaia vântului. Ușor, ușor, ne-am strâns cu toții, unii au venit cu mașinile personale, alții cu autocarul pus la dispoziție de msg România. Toate uneltele necesare pentru bunul mers al lucrurilor ne așteptau acolo.

Bineînțeles, ziua a început cu urări de bun venit și un scurt instructaj – demonstrație făcut de către un reprezentant al Clubului Alpin Român – Secția Universitară Cluj. Pentru că eram oameni de toate vârstele acolo, inclusiv copilași de doi ani, am fost avertizați să fim atenți la mișcările rapide și imprevizibile ale acestora și, în general, la oamenii de lângă noi. Nu de alta, dar nu-și dorea nimeni să facem apel la ambulanța CERT prezentă. Mai apoi, am aflat că suprafața ce trebuia împădurită era împărțită pentru echipe de câte 15 persoane, iar noi trebuia să lucrăm câte 3 în jurul unor marcaje, care fusese executate în prealabil pentru vetre. Unul săpa groapa, altul punea puietul în pământ, iar cel de-al treilea acoperea viitorul copac cu pământ, pe care îl tasa, asigurându-se că nu se pierde aer. Fiecărei echipe îi era atribuit și un supervizor cu experiență, care ne ghida și ne atrăgea atenția dacă ne vedeau făcând altfel decât ne-au instruit. ”Și aici aplicăm bine cunoscutul principiu – calitate, nu cantitate”, ne-au spus aceștia.

Am aflat că în locul în care am plantat fusese o pădure de carpen (lemn de foc) care a ajuns la vârsta exploatabilității, așa că s-a luat decizia ca aria să fie înlocuită cu specii mult mai valoroase din punct de vedere economic – 70% gorun, 20% paltin de munte și 10% frasin. Am auzit mulți oamenii întrebându-i pe pădurarii prezenți în cât timp se vor vedea roadele muncii lor și recunosc că am tras și eu cu urechea. Peste 6 ani va fi închiderea stării de masiv, mai exact, stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că puieții interacționează între ei și realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri. În 25-30 ani se poate colecta masă lemnoasă, de slabă calitate, adică lemn mai subțire, între 40 și 70 de ani se fac rărituri, iar de la 100 de ani încolo au loc tăieri de regenerare în care se colectează masă lemnoasă de calitate. Cam așa decurge viața unei păduri.

În total, s-au plantat 7000 de puieți de gorun, paltin și frasin pe o suprafață de 1,4 hectare, acestea fiind specii adaptate pentru altitudinea la care ne aflam. Eu am făcut slalom printre echipe, să testez pulsul în mai multe locuri de pe deal. Am început în mare forță, într-o echipă care adusese doar voie bună și chef de muncă cu ei. Printre râsete și tot felul de povești, am avansat cu plantarea puieților aproape fără să-mi dau seama, făcând schimb de responsabilități în funcție de cât de repede obosea persoana care dădea cu sapa. Mai apoi am nimerit într-un grup de angajați msg.România, foarte prietenoși, foarte silitori cu munca dată, de asemenea. Pentru că și-au terminat treaba în zona lor mai repede, au venit în ajutorul unei alte echipe care se mai lupta cu câteva rânduri și uite așa au dovedit: colegialitatea depășește de multe ori granițele biroului.

Oricât de bine v-ați legănat voi zilele acestea în hamace prin parcurile din oraș, fără a fi deranjați nici măcar de un firicel de vânt, în câmp deschis altfel a stat treaba. Ne-am pus glugi, căciuli, baticuri și ce-am mai avut la îndemână în cap, iar partea bună în toată bătaia aceea nebună a vântului a fost că ne-a dat un spor impresionant. Probabil că în mințile tuturor era același gând: cu cât lucrăm mai repede, cu atât terminăm mai repede, și exact așa a și fost, pentru că în jurul orei 13.00 deja toată lumea dădea târcoale faimoaselor ceaune de gulaș. Anul acesta am avut de ales între gulaș cu vită, cârnați și fasole, gulaș de vită simplu și varză cu prune călite. Niciun restaurant cu stele Michelin n-ar putea să-mi ofere mulțumirea culinară pe care o am când mănânc gulaș care mă frige la limbă din farfuriile acelea de unică folosință, așezată pe iarbă și cu soarele bătându-mi în ochi, murdară de noroi, dar fericită, după am plantat în ultimele 3 ore din viața mea. Până la urmă, tot lucrurile mici fac diferența. Acum, mi-a mai rămas doar să ridic o casă și să fac un copil, după cum îmi spune bunica mea.

Ne-am întors la agitația orașului obosiți, dar cu zâmbetul pe buze și deja gândindu-ne la viitoarele acțiuni de împădurire la care vrem să luăm parte. Luna Pădurii se desfășoară până în data de 15 aprilie și avem de unde alege, sperăm să vă întâlnim și pe voi la cât mai multe.

Mulțumim organizatorilor încă o dată pentru experiența aceasta. Ah, și să nu uităm de msg Maraton Apuseni, care are loc în data de 25 mai. Alergați?