Îmi plac multe localuri din #Cluj și le vizitez cu drag de fiecare dată (doar e vorba de mâncare, pentru numele lui Dumnezeu), dar în unele am ajuns să mă simt ca acasă. Mai ales că le trec pragul mult mai des decât trec granițele Iașului. Analizând situația, am observat un element comun în cazul tuturor celor care mă fac să le duc dorul dacă trece o perioadă prea lungă de absență: oamenii. De la cei care te întâmpină, până la cei care îți fac recomandări din meniu în funcție de vremea de afară și starea care ți se citește pe față, până la bucătarii cărora le poți simți dăruirea și pasiunea pe care au pus-o în farfurie cu cât înaintezi printre ingrediente. Iar primul loc care îmi vine în minte când mă gândesc la asta, printre puținele de altfel, este Tortelli Pasta Bar.

Vizitele la ei se încadrează deja în categoria obiceiuri pentru mine, și îi includ cel puțin săptămânal în programul meu. Fie că vorbim despre un prânz rapid sau o cină savurată pe îndelete, aici e my to-go-place în caz de orice stare de spirit sau ocazie. Din acest motiv, deja fețele multora îmi sunt familiare de cum ajung și n-a existat dată când să nu-mi smulgă un zâmbet de pe buze sau să plec fără o vorbă bună din partea lor. Aici, au reușit într-adevăr să facă ce mulți se chinuie de ani întregi: să formeze o familie, să creeze oamenilor senzația de apartenență la o comunitate, iar toate acestea, cred eu, pleacă de la faptul că cei care lucrează acolo sunt mai mult decât colegi, sunt prieteni, sunt ei familie în primul rând. Așa că, la ultima vizită, cât am degustat incredibilul canneloni cu ricotta și spanac (coming soon on the menu), am povestit cu câțiva dintre cei ce fac parte din povestea Tortelli.

Exact după terminarea liceului, mânat de pasiunea mea pentru gătit, pe care o am de mic copil, am început să lucrez în bucătărie. Mai exact, acum 5 ani. La Tortelli am venit în iunie anul trecut, datorită dragului nostru ospătar Mihai, care mi-a spus despre acest loc și poziția disponibilă în bucătărie. M-am integrat foarte repede, mai ales că vorbim despre o echipă tânără, iar în anul care a trecut am simțit o legătură tot mai strânsă între colegi. Mi-am făcut noi prietenii aici, dintre care și unii pe care știu că mă pot baza de acum înainte toată viața, ceea ce nu-i chiar simplu de găsit.

Silviu are doar 23 de ani, fiind un tânăr muncitor și dedicat pasiunii sale. În plus, e tare mândru să facă parte din familia Tortelli, o familie de oameni faini, după cum bine i-a zis el, cu care împarte fericit și timpul liber de după job, la o partidă de fotbal sau alte activități. La baza bunului mers al lucrurilor stă, desigur, o comunicare eficientă. Dimineața își stabilesc planul de lucru, bucătarii anunță colegii de pe sală ce au și ce nu din meniu, ce va fi disponibil după o anumită oră, toată lumea își cunoaște foarte bine responsabilitățile și nu se încurcă unul pe celălalt.

Pe lângă comunicarea impecabilă, ne ajută faptul că suntem mulți tineri, ne înțelegem foarte bine, avem multe în comun, e același vibe aici. Sunt aspecte foarte importante, mai ales într-o locație în care ne intersectăm la fiecare 10 mișcări. În bucătărie suntem 3 persoane de obicei, având o limită de spațiu, așa că ne-am creat un work-flow. În plus, în funcție de experiența fiecăruia și dorința de a face lucrurile, suntem împărțiți pe diverse arii. Se începe de la un anumit nivel, iar treptat se ajunge să le știi pe toate și să le poți face oricând, în funcție de ce este nevoie. Dacă un nou-venit ar trebui să facă lasagna din prima, nu ar fi o experiență plăcută pentru niciuna dintre părțile implicate, așa că încercăm să-i familiarizăm treptat cu ingredientele și preparatele.

Și odată prinși în mirajul pastelor și al preparării lor, să știți că nu scăpați așa ușor. Raul poate confirma acest lucru, mai ales că după ce a început să lucreze aici, s-a apucat de făcut paste și acasă. Și-a cumpărat o mașină care să servească scopului, zice că procesul e foarte simplu și, în plus, îi place să aibă mereu paste proaspete și să ”bucătărească” și acasă.

Lucrez în bucătărie de 5 ani, iar în timpul acesta am fost atât în alte localuri din Cluj, dar și din străinătate. La Tortelli sunt încă de anul trecut, am fost plecat o perioadă, după care am revenit, acum 3 luni. Recunosc că este singurul loc în care mi-am dorit să revin, iar ce m-a determinat să fac lucrul acesta au fost oamenii de aici, atmosfera, mâncarea foarte bună, fresh, faptul că gătim porție cu porție, atenția la detalii și calitatea ingredientelor. Munca din bucătărie cu o echipă bună în care fiecare știe ce face e cea mai faină chestie vreodată. N-am cu ce s-o compar. Când mai adaugi și produse de calitate, ai combinația câștigătoare.

Zilele la Tortelli sunt pline, și cam niciodată plictisitoare. Atmosfera este tot timpul una veselă, plină de viață și multe, multe râsete. Bine, sunt și zile peste care se trece puțin mai greu, aglomerate și cu provocări diverse, dar asta se întâmplă peste tot.

E multă muncă, poate ceva mai multă decât într-un local obișnuit, care nu face toate preparatele în casă de la a la z, însă merită pentru oamenii faini care se adună într-un loc ca acesta. Tortelli este prima bucătărie în care lucrez, iar povestea este destul de interesantă, zic eu. Începusem să gătesc paste tot mai des acasă și am aflat că “probabil, cel mai bun local de paste din România” se află la Cluj. În toamna lui 2018 am făcut o porție de paste carbonara pe care am postat-o ca story pe Instagram și le-am dat tag celor de la Tortelli, întrebând dacă nu au un loc liber in bucătărie. Doar așa, să văd ce se întâmplă. La scurt timp după, am primit un răspuns în care mă anunțau că momentan nu caută persoane noi, dar că mă vor ține la curent. Nu i-am luat în serios. În februarie 2019, am primit un mesaj pe Instagram în care mă întrebau dacă mă mai interesează un job la ei. În martie deja plecasem de la jobul în customer service pe care-l aveam și începusem viața la paste. A fost un moment de “acum ori niciodată”.

Aceasta-i povestea lui Claudiu, care s-ar putea să ridice niște semne de întrebări unora dintre voi. Dar gândiți-vă în felul următor: ați recomanda unui prieten să se angajeze în locul în care lucrați în prezent? Pentru că acesta este un indicator destul de bun al mediului în care vă aflați și sentimentele voastre pentru el. Andrei, de exemplu, așa a ajuns la Tortelli, printr-un prieten care este ospătar aici, care i-a spus ce fain e la el la job și că ar fi locuri disponibile în bucătărie. Chiar dacă mai lucrase în bucătărie în trecut, nu preparase decât pastele clasice, pe care le găsim peste tot, dar nu s-a dat înapoi de la o nouă provocare.

Am moștenit pasiunea pentru gătit de la tata. Chiar dacă nu a profesat niciodată în bucătărie, crescând și văzându-l foarte des făcând mâncare, mi-a insuflat această plăcere. Practic, de la părinți mi se trage, și am o bucurie foarte mare când vin în local și le pot pregăti mâncare. Despre mersul lucrurilor în bucătăria unui restaurant am învățat în Anglia, unde am lucrat 3 ani în acest domeniu. La început spălam vase, după care am început să fac deserturi, salate, supe, până când am ajuns la feluri principale de mâncare și în poziția de bucătar. M-am întors în țară pentru că în străinătate nu vei fi niciodată acasă și a urmat bucătăria unui hotel din Cluj, însă acolo nu aveam activitate constantă pe parcursul zilei și nu sunt în categoria de oameni cărora să le placă să se plictisească la job. Înainte să mă angajez la Tortelli, în urmă cu două luni, am trecut de multe ori pragul locației în calitate de client. Mereu mi-au plăcut pastele gătite aici și am vrut să descopăr pe îndelete preparatul acesta, așa că, în momentul în care s-a ivit ocazia, nu am putut refuza. În domeniu a început să se câștige destul de bine, iar dacă vrei să muncești, ai opțiuni. Trebuie doar să vrei.

În bucătărie lucrează doar cu 5 focuri, iar dacă ați vizitat locația măcar o dată știți că spațiul nu este foarte mare. În aceste circumstanțe, e vital să fii în relații bune cu oamenii de lângă tine, iar Andrei spune că tocmai acesta ar putea fi secretul lor: au ajuns să se înțeleagă atât de bine, încât se mișcă în sincron. În plus, lucrează prin rotație, lucru care îi ajută să nu intre într-o rutină. Sunt lucruri mici, însă cumulate fac diferența și îi ajută să fie mereu pregătiți să ofere o experiență plăcută clienților. Și chiar și cei mai noi membrii ai familiei pot confirma.

Colegii sunt foarte binevoitori, ne ajutăm unul pe altul, comunicăm foarte bine, și cred că lucrurile funcționează atât de bine în local pentru că suntem alături unul de celălalt în orice circumstanță. Din bună treabă, bunătate iese. Momentan, eu ajut în bucătărie, fiind responsabil de pregătirea spaghetelor și a sosurilor, după care voi trece la tigaie, la prepararea propriu-zisă a acestora. Colegii sunt cei care mă învață totul și le mulțumesc pentru răbdare.

Născut și crescut în Afganistan, Ali s-a mutat în Cluj în anul 2006 și a întemeiat o familie aici. De la venirea lui în România, a lucrat în zona aceasta de bucătărie și ne-a mărturisit că nu e treabă ușoară să găsești un astfel de mediu de lucru ca cel de la Tortelli. Chiar dacă este cel mai recent venit în echipă și este încă în perioada de acomodare, a vorbit foarte frumos despre colegii lui și felul în care interacționează unul cu celălalt.

Și pentru că nu puteam pleca de la Tortelli fără să am un spoiler pentru voi, vă anunț cu încântare că de săptămâna viitoare veți avea ocazia să vă bucurați papilele gustative cu noi preparate, toate una și una, toate demne de încercat. Nu vă zic mai multe, căci, așa cum zice Lorand, fondatorul localului, rețetele nu se discută, ci se gustă.