OGLINDA NEAGRĂ
după nuvelele „Roaba” și „Suflul” de Luigi Pirandello
traducere de Maria Rotar
regia: Roberto Bacci
foto afiș: Claudiu Guraliuc
concept spațial: Ionuț Caras
One-man show cu Ionuț Caras
regia tehnică: Doru Bodrea
maestru de lumini: Jenel Moldovan
operatori lumini: Ionuț Maier, Alexandru Corpodean
sufleor: Alina Forna
Vârsta recomandată: 16+
𝗦𝘁𝘂𝗱𝗶𝗼 𝗘𝘂𝗽𝗵𝗼𝗿𝗶𝗼𝗻
ÎN ÎNTUNERICUL REFLEXIEI NOASTRE
„Luigi Pirandello ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm. Dar cine se află, cu adevărat, în fața acelei oglinzi? Să fie oare «personalitatea» noastră? Personajul acela care trăiește lângă noi și în care ne amăgim, în fiecare zi, că ne recunoaștem, doar pentru a fi acceptați de ceilalți? Sau este oare «esența» noastră? Acea ființă unică, acea pagină albă de la origini pe care cu toții s-au grăbit, de-a lungul vieții noastre, să scrie ceea ce voiau ca noi să devenim.
Aceasta e drama secretă pe care o purtăm cu toții și asupra căreia Oglinda neagră invită la reflecție. Fiecare dintre cele două nuvele are potențialul de a fi tradusă în acțiune scenică: datorită ritmului dinamic și puternic dramatic al poveștii și al scriiturii; datorită spațiului fizic pe care Pirandello reușește să-l creeze, din când în când, în jurul protagonistului, ghidându-l, cu precizie, pe spectator, iar în cazul nostru, pe actor; datorită finalurilor neașteptate care îmbogățesc fiecare dintre nuvele cu un autentic suspans.
Roaba: prin confesarea unei plăceri «de nemărturisit», reputatul și mult stimatul avocat demască mizeria propriei condiții umane, într-un crescendo de o comicitate tragică.
Suflul: în cea mai magică și metafizică dintre nuvele, protagonistul, apropiind degetul mare de arătătorul mâinii drepte și suflând printre ele, descoperă puterea de a ucide. Epidemia dezlănțuită de această putere destructivă, în care omul ajunge să se anihileze pe sine, este adevărata întrebare scrisă pe ușa conștiinței noastre.
Astfel, în întunericul oglinzii noastre, căutăm o reflexie ascunsă, care să ne vorbească despre ce și cine eram. Pentru a continua, măcar, să ne aducem aminte.”- Roberto Bacci