După ce am discutat cu Miklos și Claudiu de la Grande despre cum gestionează 20 de șoferi și sute de comenzi în fiecare zi, am fost curios să aflu care sunt provocările unui șofer ce lucrează pe #homedelivery. Astfel am aflat că de curând au o nouă colegă care a avut curajul să încerce jobul de șofer livrator, după ce inițial a lucrat în bucătărie.
Adela Daiana a început de la 1 iunie, iar prea curând nu vrea să încerce altceva. Ne-am întâlnit într-o dimineață, înainte să înceapă programul, pentru a avea timp să-mi povestească cum a început, iar apoi am plecat împreună pe traseu.
Programul lor începe de la 9 dimineața, iar comenzile încep să fie livrate de la 10. În general, dimineața sunt multe firme care-și programează comenzile pentru anumite ore de la prânz, până pe la 14-15 fiind fluxul cel mai mare, iar mai dupa-amiază cei de acasă.
Nu-i foarte greu, îmi place să interacționez foarte mult cu oamenii. Inițial am lucrat în bucătărie, unde la fel mi-a plăcut, însă și să conduc îmi place foarte mult. Trece și timpul altfel, conduci foarte mult prin oraș, întâlnești tot felul de oameni. Deși sunt din Cluj, la început n-am știut străzile după nume, mai mult care pe unde sunt. Cu patru zile înainte să încep, am fost cu doi dintre cei mai vechi șoferi de la Grande să învăț procesul de livrare și numele strazilor. Oricum, înainte de plecare pot verifica pe hartă traseul. Am refuzat să încep cu GPS-ul și l-am folosit foarte rar până acum, cred că e mai bine să învăț orașul singură. Ca șofer nu-i ușor, depinde de fiecare zi. Trebuie să ai rabdare, e și multă muncă psihică, dar e mai ok din alte puncte de vedere. La finalul zilei încerc să nu plec acasă enervată de trafic. L-a început toată lumea m-a descurajat: “Nu te bagă pe livrat, e greu, ești și fată la volan…” și doar un singur om m-a încurajat. Asta m-a ambiționat mai tare și apreciez șansa care mi s-a oferit.
Pe delivery trebuie să recunoaștem că nu suntem obișnuiți să întâlnim fete. Daiana confirmă că de multe ori când i se deschide ușa, clientul pare surprins. Uneori are parte de experiențe bune, alteori de unele mai puțin plăcute.
Am fost pe Beiușului la o comandă, mi-a deschis o fată și mi-a zis: “Îmi place foarte mult de tine, n-am mai văzut o fată pe delivery. Se vede că ești o fire ambițioasă! Eu n-aș avea curajul să fac asta.” M-a marcat și n-am știut ce să mai zic. În schimb, am avut și experiente neplacute în trafic, pentru care am ajuns să plătesc eu. Riscuri sunt tot timpul, de multe ori te poți enerva ușor în trafic. Cand nu eram șofer și stăteam în dreapta, îmi întrebam prietenii de ce se enervează, dar acum înteleg…
În fiecare zi înteracționează cu fel și fel de oameni, unii find clienți fideli cu care mai schimbă câte o vorbă, alții pe care îi poți înțelege că așteptau mâncare și doar acolo erau cu gândul.
Unii nu sunt foarte deschiși și nu reacționează deloc, doar ne salutăm și închid ușa. Însă de cele mai multe ori exemplele sunt pozitive și oamenii ok. Recent am avut o comandă programată la oră fixă undeva în Gruia, unde am ajuns cu 1-2 minute înainte, iar domnul mă aștepta deja la poartă. A zâmbit și mi-a zis: “Știu că sunteți punctuali și de aceea am ieșit la poartă.”
În ceea ce privește bacșisul, acesta depinde mult de zile, oameni, zone etc. Uneori poate fi de 50 bani, alteori de 20 lei la o comandă de 100 lei. Cel mai mare bacșis pe care l-a câștigat până acum a fost de 27 lei la o comandă. Clienții nu merg pe același principiu ca la restaurant cu 20% din notă, de multe ori nu au la îndemână sau ce rămâne până la suma fixă.
Consider că bacșisul nu e obligatoriu și nu mă pot aștepta tot timpul la asta. Noi oricum trebuie să ne facem treaba bine, nu să ținem cont de recompense extra. De când lucrez în domeniu privesc lucrurile altfel, las mai mult bacșis și sunt mai răbdătoare, în speranța că va avea o zi mai bună și va veni cu drag data viitoare. Contează mult cum vorbești, cât de repede ajungi. Eu de cele mai multe ori sun să confirm adresa, pentru a nu pierde timp în caz că nu găsesc un număr. Cele 10 minute pe care le pot pierde căutând un număr ascuns în spatele unui bloc sunt prețioase și foarte mulți apreciază asta. Chiar am avut o livrare zilele trecute pe Donath XI (roman), m-am dus la nr 11 (arab) și mi-am dat seama că ceva nu-i bine. N-am stat să mă învârt, am sunat imediat și în 3 minute am ajuns. Altfel sigur pierdeam mai mult timp căutând singură. Unii sunt de ajutor și chiar se oferă să coboare până în fața blocului, deși de obicei nu acceptăm, alții nu știu exact unde stau.
Sunt cam 12-14 mașini pe tură și comenzile se trimit pe zone. Spre exemplu, dacă sunt comenzi în Mărăști, una pe Aurel Vlaicu, una pe Fabricii și încă două adrese tot în zonă, iar șoferii nu au de mers în altă parte, comenzile se împart câte două pentru a nu pierde timpul cu patru. Nu ar avea sens ca un șofer să stea degeaba și altul să livreze patru comenzi, iar astfel se economisește timpul de livrare. Au fost și cazuri când Daiana a plecat cu câte 6 comenzi, în weekend când nu erau mulți șoferi, dar în general cu câte 3-4 comenzi. De obicei când se livrează mai multe comenzi sunt la 1-2 străzi distanță, uneori chiar și în același bloc sau clădire de birouri.
Daiana a fost încurajată de un coleg care lucrează deja de 3 ani la Grande, sunt și vecini de bloc și prieteni din copilărie. Totuși nu e o muncă ușoară, mai ales pentru o fată. Ai de urcat multe scări, uneori de dus comenzi mai mari pentru care sunt necesare și două ture.
Nu-i deloc ușor. În prima lună am slăbit 9 kg! De multe ori prindeam doar etajele 3 și 4. Atât de multă mișcare n-am făcut vreodată, dar recunosc că mă ajută, mă simt altfel. Sunt avantaje și dezavantaje, dar văd mai mult partea pozitivă și învăț multe din experiența asta. Recunosc că eram sceptică înainte de a începe, am și avut un moment de declin și mă tot întrebam dacă într-adevăr va fi așa greu cum îmi zic toți, dar până la urmă m-am ambiționat și mă bucur că am ales asta. În primul rând vreau să-mi demonstrez mie că pot. Câteodată când văd câte accidente au loc și ce riscuri sunt zilnic în trafic, când poți merge liniștit și altul să nu fie atent, îmi provoacă o stare de frică. Până acum nu am prins niciun accident și tot timpul sunt cu ochii în patru.
Într-o săptămână poate lucra două zile, iar în alta cinci zile. Se poate bucura de weekend-uri prelungite și are timp pentru odihnă. Ar putea să-și caute un al doilea job, însă Daiana nu s-a gândit încă la asta pentru că preferă să facă ore suplimentare, mai ales acum când vrea să învețe cât mai repede.
Săptămâna asta lucrez luni, marți, vineri, sâmbătă și duminică, iar săptămâna viitoare voi lucra doar miercuri și joi. Când lucram la bucătărie nu ajungeam așa obosită acasă, acolo era mai mult oboseală fizică de la statul în picioare, aici e mai mult psihică.
Se face ora 10 și plecăm să livrăm prima comandă. Înainte de a porni, își notează numărul de telefon de pe bon, astfel ca atunci când ajunge în zonă și are nevoie să-l poată apela direct. Mergem pe Clinicilor, de la UPU undeva în sus. De obicei sunt multe comenzi acolo, cam peste tot în zonă, zice Daiana până să ajungem la primul semafor.
Pentru livrări, Daiana folosește mașina personală. Avantajul e că poate câștiga mai mult, dar în același timp sunt și riscuri. Indiferent dacă folosesțe mașina de la firmă sau cea personală, pentru un accident din vina ei, tot ea va trebui să suporte daunele.
Și-a rabatat bancheta din spate pentru a avea destul spațiu, iar lângă are tot timpul pregătită o pelerină de ploaie. De obicei pe drum ascultă muzică și e în conferință cu colegii șoferi, toți cu casca bluetooth. Se ajută între ei cu indicații, mai glumesc și se țin la curent cu noutățile din trafic. Nu e deloc stresată la volan, merge liniștit și știe că de multe ori nu are rost să-ți riști siguranța pentru 5 minute.
Mașinile personale nu au GPS, doar cele de la firmă, dar suntem monitorizați tot timpul. Fiecare comandă are șofer asociat, cu un timer de la plecare până la revenire. Astfel avem un istoric și putem verifica informații daca apar cazuri. Am avut chiar eu un caz recent, în care un domn a sunat după 5 zile să spună că nu i-a fost livrată comanda. Bineînțeles că livrasem comanda, dar a încercat după 5 zile să mai scoată ceva.
În medie face cam 2000-3000 km pe lună și livrează >30 de comenzi pe zi, iar în weekend chiar mai multe pentru că merg mai repede datorită traficului redus. Fluxul de comenzi se termină de obicei pe la ora 14 și atunci își poate lua pauză. Sună de pe traseu și întreabă șeful de tură dacă poate să-și ia pauza de masă și anunță ce vrea să-i pregătească de mâncare colegii de la bucătărie. După pauza de masă îi vine din nou rândul și pleacă pe traseu, în timp ce alții se întorc și-și pot lua atunci pauza de masă.
Consider că acasă nu se merită să gătești doar pentru tine. E altceva când gătești pentru întreaga familie, altfel pierzi mult timp. Personal nu obișnuiesc să gătesc acasă și înteleg de ce sunt mulți oameni mai comozi. Am impresia că în restaurante nu mai vedem așa mulți oameni, tocmai pe ideea că-i mai comod să comanzi de acasă.
Cum ne întoarcem la sediu, apar alte două comenzi. Mergem către Piata Liebknecht, lângă stația de tramvai de pe Oașului. O luăm pe străduțe și evităm semafoarele, iar între timp cădem de acord că cel mai bun sfat în acest domeniu e să nu te stresezi, să mergi calm și să-ți păstrezi zâmbetul. Comanda este livrată și imediat pornim către Liberty Technology Park: “Buna ziua, de la Grande vă sun, ajung într-un minut cu comanda.”
Dupa fiecare tură se întoarce la firmă cu banii încasați, dar sunt și multe comenzi plătite cu cardul online.
În timpul liber se întâlnește cu colegii, unii dintre ei fiind vecini și prieteni din copilărie, merg la cinema, ies în oraș sau profită de weekend-ul prelugit și pleacă undeva în apropiere. Recunoaște că programul de 8 ore nu o atrage, ci preferă programul actual.
Dacă aveți vreun dubiu în legătură cu tot ce am povestit, data viitoare când comandați de la Grande o puteți întreba direct pe Daiana 🙂