Știm că această perioadă poate să fie una destul de solicitantă în ceea ce privește eforturile pe care le faci pentru a-i arăta persoanei iubite cât de mult o apreciezi. Valentine’s Day, Dragobetele, 1 martie și, pe deasupra, mai urmează și… 8 martie. Probabil că ai rămas în pană de idei și, ca să nu te ia pe nepregătite Ziua Femeii anul acesta, mai ales pentru că timpul pare că zboară mai repede ca niciodată, începi să cauți variante și recomandări deja.
Ce să-i oferi în dar femeii din viața ta? Aceasta e întrebarea din gândurile multora în perioada asta. Stai fără grijă, ți-am pregătit un ghid de cadouri pentru 8 martie cu care nu ai cum să dai greș. Așa că, dacă îți regăsești soția, mama, iubita, prietena sau sora în una dintre următoarele situații, ar fi bine dacă ai arunca o privire mai atentă asupra sugestiilor respective, în special dacă love language-ul ei este cel al cadourilor.
Dacă și-a făcut un obicei în a redecora casa lunar… atunci îți recomandăm Seraphique Concepts, Tapio și Chic Ville. În pandemie cam toată lumea a devenit preocupată de a redecora în sus și-n jos, dar un cadou inspirat din proaspăta (sau vechea) pasiune este binevenit oricând. Pentru tăvi, farfurii, suporturi pentru bijuterii și platouri decorative unicate, în culori vii și neutre deopotrivă, Seraphique Concepts este lozul tău câștigător. Tot în seria aceasta, doar că de porțelan de această dată, se încadrează și Tapio. Pentru unele dintre cele mai elegante și cochete porțelanuri din Cluj, te încurajăm să dai un search pe Instagram ca să vezi cam cât de frumoase pot să fie. Iar pentru piese de mobilier, decorațiuni și articole pentru bucătărie, poți face o vizită la Chic Ville. Lucrurile sunt foarte calitative și chic, așa că ceva de aici sigur i-ar trage și ei cu ochiul.
Vezi această postare pe Instagram
Dacă îi place să fie elegantă și să poarte bijuterii… noi propunem să cauți pe Instagram Mărgica și Septembriecândva sau pe Facebook Atelierul de Murano. Pe primele două pagini vei găsi bijuterii handmade, din pietre semiprețioase, fiecare dintre ele purtând în spate multă migală și frumusețe. Despre Atelierul de Murano am mai povestit și cu alte ocazii, dar chiar și așa, îți reamintim faptul că aici poți să găsești bijuterii create din sticlă. În plus, poți să dai cu ochii de niște mărțișoare colorate și delicate. În funcție de stilul femeii pe care o ai în gând, aceste pagini sunt bogate în multitudinea de modele pe care le realizează. Atelierele mici de bijuterii îți dau posibilitatea să oferi un cadou unic și conceput special după preferințele purtătorului. Așa că poate te gândești chiar tu la design-ul bijuteriei. În acest fel, sigur ai impresiona-o și i-ai face un cadou special.
Dacă este o persoană mai practică, dar și iubitoare de accesorii… Parfois și The Mill Handmade for Life sunt două locuri unde poți să găsești ceva potrivit pentru ea. De la The Mill Handmade for Life poți lua borsete, genți de laptop, portofele și genți din piele cerată. Simple, colorate sau în culori mai clasice și ușor asortabile, sunt produse românești de care orice femeie are nevoie în viața ei de zi cu zi. Iar ca să cumperi ceva de la Parfois trebuie să faci o vizită în magazin, la Iulius Mall. Aici găsești bijuterii, valize, genți pentru călătorii, poșete și eșarfe potrivite pentru toate vârstele. Nu uita de faptul că personalul magazinului te poate ajuta mereu cu sfaturi și propuneri pentru ultimele tendințe și modele!
Dacă-i toată hygge… lumânările parfumate clar sunt un pont bun. The Soul Scent este una dintre propunerile noastre, fiindcă aici sunt unele dintre cele mai drăgălașe lumânări parfumate. Cu un design simpatic (lumânările sunt în formă de prăjitură, brioșe, înghețată, inimioare sau în căni personalizate) sau mai simplist, poți alege între o gamă largă de mirosuri: de la trandafir, vanilie, mentă și castravete, până la sare de mare și salvie. A doua noastră propunere este Onkar, unde vei găsi lumânări ecologice, din ceară naturală de albine. Asemenea lumânări sunt adesea folositoare atât pentru alergii, cât și pentru simplu fapt că ajută la dispersarea mirosului din bucătărie și, desigur, la crearea unei atmosfere plăcute și liniștitoare. La Atelierul Antoniei Rusu vei găsi, de asemenea, lumânări parfumate, piesa de rezistență dacă vrei să o surprinzi cu o atmosferă mai hygge. Împachetate cu grijă și prietenoase cu mediul, aceste lumânări le poți achiziționa și din magazinul Paso Doble Boutique.
Vezi această postare pe Instagram
Dacă dulceața la dulce trage… ce zici de cele mai aspectuoase și gustoase dulciuri din Cluj-Napoca? Dacă deserturile ar fi artă, la MURI Chocolatier, la Nadiniere Macarons și la Bianco Milano cu siguranță le-ai putea vedea din vitrină. Chiar dacă am mai povestit câte ceva despre ele, ne este imposibil să nu amintim și cu această ocazie. Iubitoarele de ciocolată se vor îndrăgosti de bomboanele de la MURI, care fac dintr-o cutie de bomboane un adevărat spectacol colorat și dulce. Te avertizăm: după un cadou de aici, nu mai este cale de întoarcere către cutiile cu bomboane din supermarketuri! Bianco Milano este o patiserie-gelaterie, unde desertul favorit este alcătuit doar din produse naturale. Iar La Nadiniere se ocupă cu cei mai speciali macarons, pregătiți după o rețetă franțuzească. Înghețată, prăjituri, macarons sau ciocolată? O adevărată iubitoare de dulciuri ar spune: toate.
Dacă îi plac călătoriile și aventurile… aruncă o privire la Created by Petrean, Hamace Zenith și Lumea-n Dar. Călătoarei îi plac tricourile brodate cu grijă sub formă de munți, căni din metal emailat numai bune de luat în rucsac, hamace, portfarduri colorate de luat la plajă cu toate ustensilele necesare, șosete pentru nopțile friguroase din vârful muntelui, traistele din bumbac, dar și bijuterii cu simbolurile preferate: valurile mării și crestele munților. La Created by Petrean găsești lucrușoare brodate și pictate, hamacele colorate sunt de la Hamace Zenith, iar la Lumea-n Dar sunt traistele, cănile din metal și multe altele. Salvează repede paginile și alege ceva pe măsura exploratoarei tale, înainte ca ea să găsească aceste minunății!
Vezi această postare pe Instagram
Iar dacă e o persoană romantică… cu un buchet de flori nu ai cum să dai greș. Casa cu Flori și La Vie en Rose sunt două dintre cele mai populare și mai ofertante florării din Cluj-Napoca. Fie că vrei să alegi ceva mai clasic, cum sunt trandafirii roșii sau apelezi la un buchet colorat de flori primăvăratice, florile sunt o modalitate simplă și elegantă de a-ți arăta dragostea față de o femeie. Poți opta și pentru ceva mai altfel, cum ar fi un aranjament mai interesant sau o vază tip cap de Venus, plină cu flori. Ambele florării fac livrări la domiciliu, iar dacă crezi că nu ai când să ajungi la florărie sau ai drum în zonă, florăria La Vie en Rose îți pune la dispoziție automatul lor non-stop de flori de pe strada Constantin Brâncuși.
Acum că am trecut în revistă câteva dintre obiceiurile și preferințele femeilor din viața noastră, sperăm că te-am inspirat. Majoritatea recomandărilor de mai sus oferă livrare, iar unele chiar și livrare gratuită în oraș. Pentru un cadou reușit ai nevoie doar de puțină răbdare și muuultă iubire. Spor la cadouri și atenție la detalii! Nu uita să adaugi un te iubesc și un mulțumesc pentru că exiști în viața mea… topește inimi mai tare decât orice cadou!