Tocmai când ajunsesem să cred că am trecut prin toate situațiile posibile cu jobul, de la întrebări puse random pe stradă, la abordat tineri la întâmplare într-un grup de longboardiști, la căutat în online voluntari la diverse festivaluri din România și multe, multe altele, am fost pusă în față cu ceva nou: întâlnirea cu o clasă de copii de clasa întâi pentru a discuta una-alta despre școală, jucăriile lor preferate și… pizza.

Cum am ajuns ieri la ora 10.00 într-o sală în care totul îmi părea a fi în miniatură? Păi vă povestesc… Totul a început când am văzut că cei de la Grande au introdus în meniu o secțiune numită Pizza Kidz, câteva sortimente în variantă mini și cu denumiri foarte simpatice – KinderGrande, PrichiPizza, PeekaBoo, Lil Margherita și Pizza HamHam. Acum, o să ziceți că nu-i așa mare fâs să ai și pizza pentru copii în meniu, ba e chiar recomandat, doar că mie altceva mi-a atras atenția în mod deosebit – cutiile în care este livrată fericirea, niște ocazii numai bune pentru copii de a-și dovedi istețimea și de a juca câteva joculețe în timp ce savurează o felie din pizza lor preferată.

Am nimerit fix când proaspeții școlari se bucurau de pauza mare. Nu a durat mult până ne-am împrietenit și în doar 10 minuțele știam deja detalii importante despre roboți, bărci, cât de grea e viața în clasa întâi, ce teme avuseseră pentru ziua respectivă, ce ore mai aveau, a cui era ziua, care și cu cine e prieten și cine face ordinea în clasă (era o fetiță deloc fioroasă care făcea un fel de militărie cu băieții și toți stăteau cuminți la îndemnul ei). Inevitabil, cineva a pus punctul pe i și m-a întrebat – ”Dar pizza nu ai adus? Ne-a zis doamna învățătoare că azi mâncăm pizza.” Nu-i loc de ocolișuri cu ei. Am încercat eu să-i mai duc cu vorba, dar am avut noroc că nu a durat mult, ușa s-a deschis, și au apărut cutiile de la Grande, alături de suc, creioane colorate, tot felul de mici bucurii care au produs mare agitație și veselie printre prichindei.

Imediat ce fiecare și-a primit pizza lui, au început întrebările: dacă pot primi alt sortiment (și ei au preferințe, chiar dacă au doar 8 ani, și știu că mai bună e cea cu ciuperci decât cea pe care se vede doar porumb, că mai moale e cea cu cașcaval mai mult și tot așa), dacă pot face schimb de felii între ei, dacă pot lua cutiile acasă, dacă pot desena pe ele. Aparent, mulți erau deja familiari cu packaging-ul prietenos, dar erau bucuroși să-l vadă din nou și le explicau cu bunăvoință și colegilor din jur, care vedeau cutia pentru prima dată, despre desenele de pe capac. Sincer, nu doar colegilor, pentru că și eu eram destul de atentă, mai mult de dragul de a-i auzi cum povestesc, dar și pentru că habar nu aveam de jocul de pe spate. Am jucat x și 0 cu ei, au unit punctele și au recunoscut elefantul, au găsit ieșirea din labirint, s-au amuzat și… la sfârșit au declarat cu zâmbetul pe buze că pizza a fost foarte bună.

O domnișoară simpatică din prima bancă ne-a spus că mănâncă acest preparat foarte rar, doar la zile de naștere sau diverse petreceri, un cavaler a declarat mândru că prima dată a mâncat pizza la 4 anișori (#fandemic), iar Tudor, un băiețel care a avut extrem de multe de povestit, pur și simplu nu s-a putut abține și a exclamat la un moment dat – „Wow, cum se întinde brânza!” Apropo, Grande, avem o întrebare pentru voi de la Florin: de ce îi spune Grande dacă pizza e așa mică? Așteptăm răspuns, să transmitem mai departe.

Mi-a plăcut mult ieri la școală, chiar dacă după 30 de minute de zumzăieli continue am avut nevoie de un moment de relaxare înainte să mă apuc de lucru. Copiii au o energie incredibilă, multe de împărtășit, iar faptul că am creat și acest cadru relaxat pentru ei, i-a făcut să fie mai vorbăreți și mai prietenoși. La final, pizza aceea mică, din doar 4 felii, s-a dovedit a fi totuși prea mare pentru ei, și toți au împachetat la loc cutiile, și-au notat numele pe ele și au lăsat și pe mai târziu.

Voi când comandați o Pizza Kidz pentru cel mic?