Câteodată ajutorul vine de acolo de unde nici nu ne așteptăm. Dar de cele mai multe ori, vine atunci când l-am cerut persoanelor sau organizațiilor care și pot să ajute. Vorbim astăzi despre locuri unde femeile pot cere sprijin, ajutor sau îndrumare. Sunt refugii în perioade grele, sau structuri care ajută dezvoltarea profesională, sunt locuri din Cluj-Napoca și împrejurimi unde ajutorul este garantat, într-o formă sau alta.
După aproape doi ani de pandemie și o creștere a numărului de cazuri de violență domestică, ajutorul este necesar și pentru a atenua simptomele de oboseală mentală care au ca factori creșterea nivelului de stres, lipsa de timp și balansarea constantă a vieții profesionale cu cea de familie.
Selectăm cu precădere locații și organizații dedicate femeilor pentru că suntem în luna martie, dar mai ales ne gândim cum conflictul din Ucraina a împins un număr mai mare de femei cu copii spre România. Ajutorul așadar poate fi cerut mai ușor, ca să fie primit mai repede.
Platformă de antreprenoriat feminin, Mamprenoare oferă o comunitate femeilor din afaceri, care au nevoie de sfaturi, lecții sau mentori. Revista lansată sub același nume inspiră prin portretele prezentate și oferă sfaturi de afaceri și de viață femeilor care simt lipsa unui Business Hub și accelerator.
Odată cu noua criză, de la graniță, comunitatea s-a mobilizat în Cluj și Iași, alături de mame din toată țara, pentru a veni în ajutor femeilor și copiilor din Ucraina.
„Strângem pachete cu alimente neperisabile, cosmetice de bază, scutece pentru copilași și pături, la centrele noastre de colectare din Iași și Cluj-Napoca.”, au povestit reprezentantele inițiativei.
Urmărește pagina de Facebook pentru a afla cum să ajuți și află de aici cum puteți deveni membru. Iar compania o puteți înscrie în lista de pe site, ca fiind firmă cu o conducere feminină.
Organizația, alături de antreprenoarea Mihaela Retegan prezintă și Campania Adoptă o mamă, ce se află la anul 7 de activitate. Prin campanie se oferă consiliere psihologică gratuită mamelor abuzate sau aflate în situații dificile din România, cu ajutorul a peste 200 de psihologi din toată țara. Află detalii de aici.
2. Peditel
Singurul serviciu gratuit de sfat medical pedriatic. Numărul 1791 este apelabil 24/7,cu tarif normal, pentru părinții copiilor cu vârste între 0-6 ani. Acest call-center a fost înființat în 2014 de Fundația Părinți din România și este susținut de companii și persoane fizice prin donații. Cu ajutorul donațiilor, prin serviciile oferite, Peditel scade cu peste 10% numărul total de copii care ajung, la nivel național, în Unitățile de Primiri Urgențe.
Vezi aici cum poți contribui și ce pregătesc pentru situația refugiaților din Ucraina.
3. Centrul de Consiliere pentru Victimele Violenţei Domestice
Un centru aflat în subordinea Direcței de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, deschis din 2019, oferă 9 centre pentru situații de urgență, pentru incluziune socială, cabinete medicale și de găzduire temporară.
În 2021 numărul de victime ale violenței domestice (65% femei și 17% minori) a crescut cu 10%, conform unui studiu World Vision România , cea mai mare organizație non-guvernamentală din mediul rural pentru ajutorarea copiilor. Numărul unic național de urgență pentru aceste cazuri de violență este 0800 500 333 și funcționează 24/7. Iar organizațiile de mai sus, precum și celelalte, vă pot fi alături în diferite momente dificile din viață, sau vă pot oferi ghidarea necesară pentru un viitor pozitiv.
4. Casa Ioana
Din 1995, sprijină femeile și copii care se confruntă cu violența domestică. Asigură cazare pentru victime, asistență psihosocială și susținere de durată. Ocrotirea nu se limitează la cetățenii români, iar programele sunt extinse de la ajutor financiar la crearea de planuri de siguranță pentru viitor.
Au adunat, în anii de activitate, mai mult de 2 milioane de euro cu ajutorul donatorilor. Puteți contribui aici.
Bine de știut: Serviciul de Ajutor Maltez organizează acum a patra ediție a campaniei Femei pentru Femei. Cei care vor să sprijine campania Femei pentru Femei.
”Se pot dona produse de igienă, produse igienico-sanitare, produse pe care acești oameni, care provin din medii defavorizate nu și le pot permite. Nu vorbim de produse de lux. Au nevoie de un săpun, de un șampon, de absorbante”, a explicat Paula Andrasy, asistent social la Serviciul de Ajutor Maltez, inițiatorul campaniei Femei pentru Femei.
5. Women in Tech Cluj
Un grup cu peste 650 de membri, doamne și domnișoare, ce formează un spațiu în care se întâlnesc, se susțin și învăța una de la alta. Scopul grupului este de a face cunoscută munca femeilor, iar întâlnirile sunt deschise tuturor, la fel ca poveștile, lecțiile și informațiile despre evenimente transmise pe grup.
6. Centrul Filia
FILIA este o organizație non-profit, apolitică, feministă, care luptă împotriva inegalităților de gen prin activism, advocacy și cercetare. Majoritatea informațiilor le vei găsi online (de la anunțuri legate de întâlniri pentru femeile din România care au trecut prin violență domestică, la proteste de solidaritate cu poporul ucrainian), iar pentru a sprijini acțiunile lor, poți dona aici.
Cea mai mare comunitate de învingătoare a violenței domestice din țară, ce inspiră și alte femei să facă primul pas spre o viață fără violență. Oferă informații, o comunitate și un program ce include consiliere psihologică individuală. Programul este coordonat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., o organizație neguvernamentală activă din 2004. Comunitatea #ȘiEuReușesc oferă membrilor evenimente și întâlniri tematice de dezvoltare personală, iar femeile care au suferit violență au parte de o susținere pe termen lung, de solidaritate și sprijinul unei comunități. Urmăriți pagina de Facebook dedicată zonei Cluj, aici.
8.Centrul COMMAt
Centrul oferă sprijin învingătoarelor violenței sexuale în România. Au voluntari în Cluj, București și Timișoara și oferă terapie, organizează grupuri de sprijin gratuite și anonime. Iar dacă aveți nevoie de ajutor, puteți alege un grup de sprijin sau o ”prietenă” de sprijin, un voluntar COMMA ce oferă suport, care o să vă prezinte opțiunile oferite de centru, de la ajutor legal, la medical și psihologic.
Bine de știut:
a. Școala mamelor este un proiect național înființat de Andreea Marin, care are misiunea de a veni în ajutorul mamelor ce se află în dificultate emoțională și materială. Oferă consiliere gratuită psihologică și psihiatrică, dar rezolvă și dileme legate de situația prin care trec apelantele. Numărul național este 116111, la dispoziție non stop.
b. Organizația EMMA – Eternul Miracol Materna Alinare, fondată de Bianca Brad, este singura instituție din România care vine în sprijinul mamelor care au pierdut un copil. Aflați mai multe informații pe site.
9. Asociația Femeilor de Afaceri Cluj
Pe site-ul asociației găsiți informații despre cum s-a construit acest mediu favorabil pentru femeile cu inițiativă. Și poți participa la acțiuni de sprijinire a comunității organizate sub îndrumarea antreprenoarei Mihaela Rus, fondator Asociația Femeilor de Afaceri Cluj.
Începând cu luna octombrie a anului trecut, Asociația Femeilor de Afaceri Cluj s-a alăturat EUROPE DIRECT Cluj, biroul local al EU, în strategia de transformare digitală (dar și sanitară și educațională), propusă în cadrul evenimentului online Dialog pentru viitorul Transilvaniei și ce include propuneri care vizează femeia în era digitalizării: Cursuri și programe online, Dezvoltarea de programe de reintegrare profesională după concediul de îngrijire a copilului și încurajarea programelor de mentorat pentru femei, Adresarea problemelor întâmpinate de femei în perioada de pandemie, Facilitarea accesului femeilor la profesiile viitorului.
La rândul lor, se mobilizează pentru a ajuta și victimele sosite din Ucraina și poți alege susținere a unei cauze propuse pe pagina de facebook, aici.
10. Pentru tinere, Business Ladies Club este tot un grup pentru antreprenoare, la început de drum, femei care își doresc dezvoltarea personală și intrarea într-un mediu antreprenorial. Cei aproape 10.000 de membri din comunitatea de pe Facebook primesc informații despre workshop-uri tematice, oganizează conferințe, training-uri și tinerelor li se oferă consultanță pentru afaceri.
BLC a fost fondat în 2011, de un grup de tinere economiste din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Bine de știut: De la femei pentru femei, pestop.org este organizația care are ca scop distribuirea de pachete cu produse de igienă spre fetele și femeile vulnerabile. Cu sediul în București, acțiunile lor sunt însă naționale și puteți așadar solicita ajutor sau contribui cu donații. Tot ei realizează și cursuri de igienă menstruală în școli.
Regăsiți aici și o listă cu Asociații și centre feministe din țară, de la grupuri informale, la mișcări pentru drepturile lucrătoarelor sexuale și alte proiecte pentru antreprenoare. Iar pe antreprenoare.ro puteți selecta lista cu forme din zonă cu fondatori femei, dacă doriți să le susțineți sau să le cereți sfatul.
Să aveți un martie informat, pentru ca nevoia de ajutor să își găsească repede răspuns.