We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

Poze: Give ‘Em Blood & Diamonds are Forever @ Gambrinus Pub

Home $ Articole $ Poze: Give ‘Em Blood & Diamonds are Forever @ Gambrinus Pub

by | Apr 24, 2012 | Articole

Concert: Give ’Em Blood (Austria) & Diamonds Are Forever (Cluj-Napoca)

Desi a fost luni nu putem spune că am stat liniștiți, deoarece BHCB și Distortion Booking ne-au oferit un concert „sănătos” de metalcore în Gambrinus 2.0. Pentru cei care nu știu ce e aia metalcore vom oferi o scurtă explicație. Metalcore „iaște” un gen de muzică, este un termen compus din „metal” și „hardcore”, astfel e un hibrid între aceste 2 genuri născut cândva prin anii 90 (pentru mai multe informații vă poftesc să dați un search pe wikipedia).
Ca de obicei publicul clujean se lasă așteptat la concerte. Dacă pe afiș scrie ora 21.00 iată că pe la un 23 și un sfert urcă Diamonds Are Forever pe scenă. DAF sunt o trupă clujeană recentă, au luat naștere anul trecut (2011) la sfârșitul lunii septembrie din rămășițele formațiilor Rock Norris și Pills Of Trust. Astfel avem de a face cu o trupa la început, chiar tânără. Pot spune că m-au surprins băieții de la DAF prin stilul abordat și interpretare; nu auzi tocmai zilnic prin România o trupa care să aibă sound-ul acela „ca afară”. Apreciez mult efortul acestora depus în concert și doresc să le ofer un sfat cât se poate de sincer și anume să persevereze… la cât mai multe repetiții, concerte, turnee etc. Vă rog să ma scuzați pentru acest cliche, dar aveau AC/DC o vorbă bună: „it’s a long way to the top, if you wanna rock ’n’ roll” (penibilă sau nu, se află un mare adevăr în această sintagmă).

Cum au terminat DAF setlist-ul se și urcă austriecii de la Give ’Em Blood pe scenă. Sunt și ei o trupă tot tânără însă cu mai multă experiență. Aceștia s-au format puțin mai devreme, prin 2009, declarându-se ca o trupă ce luptă cu clișeele muzicale moderne. Cei 5 austrieci de la Give ’Em Blood îmbină refrene melancolice cu breakdown-uri personlizate, rezultând într-un sound de metalcore inedit și visceral. Introducerea lor pe scenă se realizează cu o piesă dubstep ceea ce șochează ușor publicul, însă dupa câteva momente se trece direct la sound-ul acela visceral de care vă spuneam. Publicul se liniștește instant, se citea pe fețele lor că primeau exact ceea ce așteptau. E greu să descriu prestația trupei austriece; un cocktail de disonanță, brutalitate și agonie. Deși acest soi de muzică pare inaccesibil multora, la acest concert au fost o mulțime de consumatori care căutau fix doza de adrenalină oferita de Give ’Em Blood.

O rundă de aplauze organizatorilor (BHCB și Distortion), trupelor (Diamonds Are Forever & Give ’Em Blood) și gazdelor (Gambrinus Pub). Sperăm să mai crească scena asta!

Tudor Buhatel

Galerie foto:

Din păcate galeria foto nu mai poate fi afișată aici. Îti recomandăm să o cauți pe Flickr

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!