Zona centrală a unui oraș a fost dintotdeauna punctul de interes principal nu doar pentru turiști, ci și pentru locuitori. Pe lângă faptul că aici se găsesc cele mai multe localuri și se desfășoară majoritatea evenimentelor importante, de multe ori este și încărcată de semnificații istorice. Știm că mereu când ieși din casă ajungi inevitabil în centru, dar asta nu înseamnă că nu ai opțiuni în cartierul tău.
Până acum v-am plimbat prin Grigorescu și ale sale zone verzi, Mănășturul cel încărcat de istorie la fiecare pas și Mărăștiul plin de diversitate. Probabil deja vă imaginați unde vom face următoarea oprire, dat fiind faptul că vrând-nevrând aceasta serie se desfășoară după mărimea cartierelor clujene. Vorbim așadar despre Zorilor, despre care puțini probabil știați că în trecut purta numele de Sinuța, iar locuitorii săi trăiau în case înconjurate de grădini cu flori și se plimbau pe străzi nepavate, liniștite și nu foarte circulate. Existau doar câteva drumuri de țară, pietruite, care legau Sinuța de celelalte cartiere din vecinătate. Ulterior, datorită poziției sale sudice, a primit numele pe care îl are și în prezent, căci înainte de a da buzna toate blocurile puteai admira zorii zilei revărsându-se peste întreaga zonă. Aici veți găsi străduțele cu cele mai frumoase nume din oraș, cum ar fi strada Muzicii, Rapsodiei, Luceafărului, Viilor, Cireșilor, Caisului sau Turturicii, lista putând continua încă vreo câteva rânduri cu siguranță.
E mult de coborât până în centru și uneori chiar nu are sens, sigur găsiți ceva de făcut și în Zorilor. Dacă nu aveți idei, noi am pregătit câteva, să nu spuneți că n-ați știut.
Recunosc că mă chinui de 5 ani de când sunt în Cluj să ajung la Observatorul Astronomic într-o seară de vineri și parcă nu-i dat să se întâmple. Am ajuns și până la poarta lor odată și a trebuit să plec pentru că life happens, ca să nu spun altceva. Recunosc că sunt puțin invidioasă pe cei care locuiesc în Zorilor, ei sigur au fost măcar o dată la Observator. Acesta a fost construit între anii 1921 şi 1934 în locul în care astăzi este ,,Sigma Center”, și a funcţionat aici până în anul 1977, când a fost demolat. Așadar, din 1982, Observatorul îşi desfăşoară activitatea într-o nouă clădire, situată în partea de sud a Grădinii Botanice ,,Alexandru Borza”, dar pentru că istoria sa are rădăcini în Zorilor și este atât de aproape, îl vom considera parte din acest cartier. Vizitatorii sunt aşteptaţi în fiecare vineri seara, după lăsarea întunericului, pentru un program de circa 2 ore. Acesta constă dintr-o parte introductivă (simularea configuraţiei bolţii cereşti a momentului, prin proiecţie, cu explicarea obiectelor cereşti ce vor fi observate), şi o parte practică, observaţională, utilizând instrumentele din dotare. Dacă sunteți un grup de minim 15 persoane puteți merge și în altă zi a săptămâni, în baza unei programări telefonice făcută în prealabil.
Scriu articolul acesta și mă tot gândesc – ”Data viitoare când mă mut, mă mut în Zorilor.” Măcar bine că am luat decizia aceasta, îmi cam stătea pe creier. Poate că altora le pasă doar de cum arată apartamentul în care se mută și să nu fie la 40 de minute de centru, dar pentru mine contează mult și cartierul, vibe-ul acestuia și ce are el în general de oferit. Unde mai pui că în Zorilor este și clubul SquashTech, unde găsim două terenuri profesionale de squash, parcare (!) și un instructor acreditat WSF. Îmi place mult la ei, e curat, spațios și poți face programare online pe site. Plus că organizează Cupa PitechPlus, la care am fost și eu anul acesta (în calitate de spectator) și mi se pare o chestie foarte tare, chiar fac o muncă faină.
De asemenea, clujenii care locuiesc în Zorilor, sunt norocoșii care se află cel mai aproape de Parcul Iuliu Prodan, unul dintre cele mai mari spații verzi din municiu, care se întinde pe o suprafață de 3.1 hectare. Aici veți găsi aparate de gimnastică, leagăne, tobogan, masă de ping-pong și un foișor cu mese. Chiar dacă Grădina Botanică se află în imediata vecinătate a cartierului Zorilor, multă vreme a lipsit un parc din peisaj, acesta fiind amenajat abia în anul 2012 în urma unui parteneriat încheiat între Primărie și USAMV. La acel moment se vorbea despre o a doua etapă a proiectului, în care urma să se amenajeze o grădină agrobotanică la nivel european, cu acces controlat, dar nu se mai aude nimic de aceste planuri, din păcate. Cu toate acestea, parcul este printre cele mai curate și bine îngrijite din Cluj și ți-este mai mare dragul să te plimbi pe ale sale alei. Să nu mai spunem de câte activități ați putea avea aici cât mai ține vremea bună, și nici iarna nu-i de abandonat, căci și oamenii de zăpadă trebuie făcuți undeva, și bătăile cu bulgări trebuie să aibă un loc de desfășurare, nu?
Nici la capitolul petreceri nu stăm rău și acum, când stau să mă gândesc, în Grigorescu, Mănăștur și Mărăști nici nu s-a pus problemă de așa ceva, nu există niciun club. Se aude muzica mai tare în Mărăști de la unele case de pariuri, e drept, dar… nici nu mai are sens să continui această propoziție. Să revenim la cluburile noastre, amplasate strategic în Zorilor datorită existenței Campusului Studențesc Observator. Avem Phi18, imposibil de ratat în perioada studenției, dar și un loc foarte bun pentru savurarea cafelei sau recuperarea unui întreg semestru de facultate în câteva ore alături de colegi, dar și NOA, pentru serile în care vreți să vă luați tocurile sau cravata și să vă schimbați poza de profil de pe Facebook. Din păcate, eu nu sunt fană a niciunuia, le-am trecut pragul exact de două ori fiecăruia, dar mi se pare foarte tare să fii student, să locuiești în Observator și să faci 10 pași din camera de cămin până în club. Curând începe nebunia, pregătiți? Mă refer, desigur, la sezonul de petreceri, nu la facultate.
Dacă ești mare fan al sportului, iar ești the lucky winner. Ai Marty Sports and Grill, Apartament 1, Mates Pub și Zucca Bistro, care chiar dacă nu este cunoscut pentru faptul că difuzează meciurile, a început de o vreme să o facă și localul este plin. Aproape că e dificil să știi că se apropie momentul când trebuie să mergi la meci și tu încă nu te-ai hotărât asupra locației. Gândește-te doar cât de privilegiat ești, când la Marty Sports ai burgerii aceia delicioși care-ți pot ține companie, la Apartament 1 ești primit mai ceva ca acasă de sărbători, Mates Pub e locul pentru toată gașca, ia Zucca Bistro probabil e chiar lângă blocul tău. E greu până și să fii pasionat de ceva în ziua de azi dacă stai în Zorilor.
Dacă vi se face foame, nu-i nici asta o problemă. Găsiți mâncare în toate locurile menționate mai sus, dar dacă sunteți deranjați de componenta sportivă, aveți câteva opțiuni. Prima dintre ele, și preferata mea, ar fi Rod, unde găsiți și meniul zilei cu 2 variante (23-25 lei), iar toate preparatele lor sunt susținute de produse din agricultura locală. Merită o vizită, localul vă oferă o experiență completă odată ce alegeți să-l vizitați. A doua ar fi Apropo Bistro, localizată fix lângă Sigma, la intrarea în campusul studențesc. Recunosc că nu i-am trecut pragul de când și-a schimbat identitatea, dar bănuiesc că prețurile sunt decente, dată fiind amplasarea. Și, desigur, din listă nu poate lipsi un restaurant tradițional românesc, observ că fiecare cartier are unul. Zorilor are Crama Haiducilor, unde puteți să vă relaxați și să explorați bucătăria românească.
Mai rar se întâmplă lucruri bune într-o zi de miercuri, iar iată că astăzi am descoperit un cartier al Clujului cu adevărat pe placul meu, parcă îmbină perfect tot ce am nevoie. Să mai găsesc un bloc cu supermarket, stație de autobuz, locuri de parcare și farmacie în apropiere și sunt cea mai fericită. Voi pe unde vă mai plimbați în Zorilor și ce alte activități mai aveți?