We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

5 dintre cele mai vechi localuri din Cluj

Home $ Articole $ 5 dintre cele mai vechi localuri din Cluj

Ne place să experimentăm tot ce e nou, doar ne cunoști. Tot timpul te ținem la curent cu cele mai creative moduri în care îți poți petrece timpul liber în Cluj, îți recomandăm săptămânal cele mai faine evenimente din oraș, dar cel mai important, nu lăsăm niciodată să îți scape localurile recent deschise. Ei bine, în articolul de azi propunem o abordare diferită și ne îndreptăm atenția spre… trecut. Am fost curioși să descoperim istoria celor mai vechi localuri din Cluj, ce povești ascund și cum au evoluat de la înființare până în prezent. Nu e muncă ușoară să susții o afacere de-a lungul timpului, însă unele restaurante, pub-uri și cafenele au înțeles nevoile clienților, s-au adaptat schimbărilor societății, iar astăzi se află în plină floare. Fără alte introduceri, îți prezentăm 5 localuri autohtone cu tradiție bogată.

Maimuța Plângătoare – 1930

Cel mai vechi local din Cluj și-a deschis ușile acum 89 de ani și chiar dacă a trecut prin mici modificări, ospitalitatea sa a rămas neschimbată. Povestea restaurantului începe în 1930, când funcționa atât ca un spațiu unde puteai să te bucuri de o masă bogată, dar și ca o crâșmă. Proprietarul de atunci, un domn bine făcut, avea obiceiul să plângă în hohote când se îmbăta. Necazul și tristețea lui erau cauzate de „Gaura Dulce”, localul concurent, deschis în vecinătate. Auzindu-i vaietele, piccoloul restaurantului a exclamat către cel care aproviziona localul cu sifon: Plânge ca o maimuță! Proprietarul a tras cu urechea la cele spuse, moment în care i-a venit revelația numelui. Așa avea să denumească restaurantul Maimuța Plângătoare. Mai mult decât atât, a dat comandă pictorului de firme să realizeze deasupra intrării pictura unei maimuțe care plânge.

Localul a trecut prin grele încercări în perioada naționalizării și a fost nevoit să-și închidă porțile. În toată perioada comunistă a fost pus sub lacăt. Din fericire, după căderea regimului, restaurantul a prins iarăși viață, sub forma unei grădini de vară. A evoluat încetul cu încetul, a păstrat grădina și a amenajat un interior pentru zilele ploioase. În ziua de azi, tradiția se îmbină armonios cu modernitatea. Poveștile clasice rămân, însă meniul variat ne aduce în epoca contemporană. De asemenea, la Maimuța Plângătoare se găsește și o gamă variată de vinuri care se asortează cu mâncarea comandată.

Adresă: str. Emil Isac, nr.3
Orar: L – V: 08:00 – 23:00, S – D: 09:00 – 23:00
Contact: 0740 318 726

New Croco – 1990

Interior decorat cu rafinament, atmosferă italiană și o pizza pe vatră despre care zvonurile spun că se numără printre cele mai bune din oraș. Aceasta ar fi o descriere succintă a ceea ce înseamnă New Croco azi. Restaurantul are o poveste de aproape trei decenii în care a reușit cu succes să-și păstreze neschimbată calitatea produselor oferite. În anul deschiderii, ținta lui principală a fost aceea de a prezenta clienților autohtoni ce înseamnă, cu adevărat, o pizza în stil italian. Astfel, în 1990, clujenii au avut ocazia să guste pentru prima dată mult-îndrăgitul preparat gătit după rețete autentice.

Timpul a trecut cu blândețe, însă localul necesita un suflu nou care să țină pasul cu schimbările dinamice din Cluj. Prin urmare, a fost renovat, iar de cinci ani încoace îi primește pe toți iubitorii de pizza într-un nou decor încântător. Nici meniul nu a stat în loc. A pornit de la preparatele italienești, însă a integrat puțin și din alte bucătării internaționale prin varietatea de gustări din carne pe care le oferă. Să nu mai menționez că puteți alege din peste 20 de sortimente de pizza și aproape la fel de mult opțiuni de paste. New Croco își dorește să creeze o mică comunitate în care oamenii vin să se bucure de mâncare gustoasă, precum și de muzică bună. Seratele muzicale aduc artiști live care să te transpună într-o vacanță departe de agitația zilnică.

Adresă: str. Victor Babeș, nr 12
Orar: L – J: 08:00 – 00:00, V – S: 08:00 – 01:00, D: 11:00 – 23:00
Contact: 0724 056 686

Insomnia Cafe – 1997

Insomnia poartă cu mândrie emblema de cea mai veche cafenea din oraș, căci este singura din anii `90 care a rezistat trecerii timpului și a reușit să se dezvolte odată cu societatea clujeană. Localul și-a propus încă de la început să participe activ la viața culturală a orașului, iar la înființare a reprezentat un accesoriu al Galeriei K. L. Aceasta a fost deschisă în 9 mai 1997, fiind a doua galerie foto privată din România, cu participarea în timp a peste 250 fotografi, artiști plastici și critici de artă din țară și peste hotare. În foarte scurt timp de la constituirea galeriei, mai bine zis în luna septembrie, au fost puse bazele unui forum cu caracter de cafenea, a cărui denumire s-a păstrat până în zilele noastre: Insomnia Cafe. Treptat, localul a câștigat teren în fața galeriei, căci aceasta din urmă nu mai avea posibilitatea să acceseze surse de finanțare. Patronajul cultural de calitate care a constituit conceptul inițial al patronilor nu a dispărut. Astfel, s-a creat cafeneaua culturală, un concept cu totul nou pentru Cluj.

Insomnia Cafe este diferită. Are obiceiul (ne)bun de reînnoire anuală, mai ales în ceea ce privește designul, datorită în primul rând, profesiei de baza a patronilor. Pe lângă miile de programe și evenimente culturale organizate de-a lungul anilor, Insomnia are și câteva puncte forte constante: găzduiește de 10 ani cel mai important cenaclu de literatură contemporană româneasca din țară, Clubul de Lectură Nepotu’ lui Thoreau. De asemenea, echipa Insomniei organizează unul dintre cele mai importante festivaluri de artă vizuală contemporană din România, festivalul Mimesis.

 – Tünde Márkos, Manager Insomnia Cafe

Cafeneaua rămâne mereu tânără, revenind în atenția clienților cu noi idei crețe. Aici ești așteptat cu brațele deschise indiferent de momentul zilei. Dimineața ai ocazia să-ți încarci energiile cu o ceașca de cafea aburindă, iar seara Insomnia se poate transforma în locul tău favorit în care să ieși cu prietenii.

Adresă: str. Universității, nr. 8
Orar: L – V: 00:09 – 01:00, S – D: 11:00 – 01:00
Contact: 0741 245 315

Hardward Pub – 2002

Încă din 2002, Hardward Pub își asumă rolul de formator de curent în comunitatea clujeană. La înființare, localul s-a numit Hard Rock, fiind primul din oraș pe tematica muzicii rock. În decursul anilor, s-a aflat în continuă mișcare, dorindu-și mereu să vină cu noutăți relevante pentru cei care ii trec pragul. Astfel, după ce își schimbă numele în Hard Club (2010), localul trece printr-o renovare importantă în 2014. Noul interior a permis susținerea de evenimente live, iar artiști importanți proveniți din sferele blues, funk, rock, alternative, hardcore sau death metal au concertat în acest spațiu. În 2018, localul își construiește un brand proaspăt care să reflecte mai clar personalitatea puternică. Tot de anul trecut poartă si denumirea de Hardward Pub.

Conceptul din spatele numelui e format din două lucruri care nouă ne plac foarte tare si credem ca le regăsim și la prietenii care ne calcă pragul zi de zi, muzica si știința. Această dualitate se poate observa și în sigla nouă care ascunde foarte fin doua figuri foarte reconoscibile și foarte apreciate pentru valoarea lor. E vorba de Albert Einstein si Jimi Hendrix. La fel și interiorul este dezvoltat după acest concept. Metaforic, localul este un laborator de știință în care se creează rocker-ul suprem denumit de noi Rockenstein. Suntem mândri de faptul că am evoluat de la an la an, dar, în esență, locul a rămas neschimbat: susține si promovează cultura rock. Ceea ce e foarte important este faptul că la noi, concertele dau un vibe deosebit, mai cald, mai uman, aproape de oameni. Artistul e lângă tine și-l simți cum vibrează. Asta face experiența unui live să te încarce cu multă energie faina rău.

– Adrian Gheție, Manager Hardward Pub

Nu trebuie sa fii doar iubitor al muzicii rock pentru a veni la Hardward, căci atmosfera primitoare te va face să te simți ca acasă indiferent de genul muzical pe care îl asculți. Calitatea se observă în toate serviciile oferite, fie că vorbim de o cafea preparată de un barista premiat, fie de o băutură alcoolică creată tocmai de echipă. Anul acesta, în data de 5 octombrie, localul a sărbătorit 17 ani, iar invitată la evenimentul aniversar a fost trupa Luna Amară.

Adresă: str. Republicii, nr.110
Orar: L – J: 8:30 – 03:00, V: 8:30 – 05:00, S: 17:00 – 05:00, D: 17:00 – 01:00
Contact: 0264 439 359

Restaurant Valachia – 2002

Ori de câte ori dorim să gustăm adevărata mâncare românească facem o vizită la Restaurantul Valachia, locul unde preparatele tradiționale sunt gătite după rețete autentice. Valachia a pornit în 2002, ca o mică afacere de familie, dar a reușit să ajungă unul dintre cele mai iubite localuri cu specific național din Cluj-Napoca. În 2006 își schimbă locația în Mănăștur, iar clienții pofticioși au continuat să îi treacă pragul, atrași de calitatea serviciilor oferite. În cei 17 ani de activitate, localul a îmbogățit meniul cu preparate care mai de care mai arătoase și mai gustoase, gătite după rețete vechi sau reinterpretate pentru a le adapta preferințelor tuturor celor care se așază la masă. Nu ai cum să treci pe lângă Valachia fără să-i descoperi interiorul. Casa rustică și poarta larg deschisă te îmbie să pășești dincolo de cotidian și să te bucuri de un festin românesc.

Foarte important de menționat este faptul că niciodată nu veți găsi în restaurant mâncăruri semipreparate. Carnea este tranșantă, afumată și gătită de către echipa de bucătari. De asemenea, toate produsele cumpărate provin de la vânzători autohtoni. La Valachia, se pune mare preț pe tradițiile culinare românești, tocmai de aceea rețetele au fost adunate și conservate de-a lungul timpului. După cum spuneam anterior, unele au fost adaptate la cerințele vremii, însă gustul rămâne același. În meniu există chiar și preparate găsite în prima carte de bucate apărută în România, redactată de Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu.

Adresă: str. Govora, nr. 27
Orar: M – S: 10:00 – 23:00, D – L: 10:00 – 23:30
Contact: 0264 427 588

Voi știați istoria bogată a unora dintre cele mai vechi localuri din Cluj-Napoca?

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!