V-ați trezit sau nici n-ați apucat să plecați din festival? Recunosc că vă scriu acest articol printre gene, pentru că oricât am zis eu că plec devreme că ”mâine lucrez”, tot m-a luat valul și încă puțin la o scenă cu încă puțin la altă scenă a dus la doar 4 ore de somn. Iar azi o luăm de la capăt, cu energie culeasă de pe numai noi știm unde. Eu, după cum bine știți, mi-o procur de la vendorii de mâncare, ei sunt prietenii mei cei mai buni în timpul unui festival. Ieri, chiar dacă era prima zi și eram fresh, am dat o tură prin toată zona să văd ce opțiuni am la capitolul mâncare și să-mi aleg preferații.
Așa că astăzi vă prezint 6 vendori care nu vă vor dezamăgi la Untold Festival și care vă vor da boost-ul necesar pentru a mai rămâne câteva ore în fața scenelor.
Recunosc că deja am făcut un popas la Pokka, când am ajuns la standul lor am realizat chiar că nu-i mai vizitasem de multă vreme și-mi era dor de preparatele lor mexicane. Puteți să vă încântați papilele gustative cu o quesadilla cu pui cajun, un burritos cu pui, chilli con carne sau carnitas, tacos cu pui, un tortilla burger sau poate aveți chef doar să ronțăiți niște nachos. Dacă vă place spicy, burritos chilli con carne e the one for you. Nu mă pot abține și vă spun și despre standul Churros by Pokka, unde vă promit că găsiți cei mai buni churros cu vanilie sau ciocolată pe care i-ați putea mânca vreodată.
Nu pot să nu vi-i recomand pe prietenii de la Oliv, veniți tocmai din Iași pentru voi și pentru Untold. Începând cu luna iulie au pus pe pauză toată activitatea pe care o aveau acasă și au decis să pornească cu bucătăria prin țară și să încingă plitele în briza soarelui și-n bătaia vântului. Produsele lor nu conțin aditivi, coloranți sau alte substanțe care nu sunt dăruite de natură, motiv pentru care servesc un taco de milioane, lângă care trebuie neapărat să adăugați celebrii lor cartofi dacici sau pe cei în unt, care sunt serviți cu gooda și sos dacic.
La capitolul mâncare închei cu paella de la La Finca by Alioli, în primul rând pentru că îmi era mie tare poftă de mâncare spaniolă, și în al doilea rând pentru că paella aceasta este deja celebră și a trecut ceva timp de când nu am mai gustat-o. Ar fi păcat să nu profităm de ocazie, căci cu Untold se cam încheie seria evenimentele mari de la Cluj și poate e ultima dată când îi vedem anul acesta. Paella lor conține aripioare de pui și chorizo spanion, înghit în sec doar când mă gândesc. Diseară mă găsiți la standul lor sigur.
Am fi nebuni să încheiem articolul acesta fără a vă îndemna spre desert. O să ziceți că deja exagerăm, dar nu e vina noastră că nu ne mai săturăm de clătitele de la La Nu Știu Cine. Dacă le-ați încercat măcar o dată, veți înțelege despre ce vorbim, iar dacă nu le-ați testat până acum… mă scuzați, dar ce așteptați? Clătitele sunt pregătite în fața voastră și puteți alege din unele umplute cu fructe proaspete sau deshidratate, ciocolată sau miere, frișcă sau înghețată. I want them all.
Desigur, cafeaua rămâne cel mai bun energizant pentru 80% din populația unui festival, așa că o recomandare la acest capitol este de nelipsit. Eu i-am ales pe băieții de la Phil`s Coffee Shop, îi găsiți poziționați undeva lângă roată, pe partea cu Someșul, ghidați-vă după miros dacă nu cunoașteți atât de bine perimetrul festivalului. Puteți opta pentru un 3hrs booster (Phil awake), 6hrs booster (Phil energized) sau un 12hrs booster (Phil strong). Partea faină e că pe lângă cafeaua lor incredibilă, care nici nu ar putea ieși altfel dat fiind faptul că avem un Astoria Coffee Machine și pe cei de la Alikof implicați în poveste, la standul lor puteți câștiga un salt cu parașuta, which is pretty cool. Vedeți regulamentul concursului desfășurat de ei aici.
Eu de multe ori optez pentru fructe când simt că mă doboară oboseala, sunt foarte refreshing și nu-ți provoacă starea de somnolență pe care ți-o dă o porție zdravănă de mâncare. I-am văzut printre vendori pe cei de la Mango People, despre care auzisem câte ceva și înainte, așa că sunt nerăbdătoare să le încerc feliile de mango cu lime și mentă și fresh-ul / smoothie-ul de mango. Ei au descoperit un soi de mango în Egipt, îi zice ”mango keit” și e cules de pe plantațiile din Grădinile Faraonilor din Delta Nilului, l-au adus în țară și fac oamenii de aici fericiți.
Voi ce alte recomandări ați mai avea pentru festivalierii înfometați?