Asociația Daisler anunță lansarea ediției 2023 a Blue Monday, campania antidepresie desfășurată pe platforma bluemonday.ro, care reunește psihologi cu pacienți aflați în căutarea lor.
Luni, 16 ianuarie 2023, este Blue Monday, considerată de mulți cea mai deprimantă zi de peste an, o zi extrem de potrivită pentru a vorbi și a încerca să combatem depresia.
Psihologii care doresc să contribuie cu titlu la gratuit la succesul acestei campanii sunt așteptați și în acest weekend pentru înscriere pe platforma bluemonday.ro pentru a veni în întâmpinarea numărului mare de beneficiari care caută să discute cu un specialist despre sănătatea mintală.
Organizatia Mondială a Sănătății descrie sănătatea mintală ca fiind: „O stare de bine în care fiecare persoană își realizează propriul potențial, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra cu folos și productiv și este capabilă să contribuie la randul ei la dezvoltarea comunitatii din care face parte“. Din păcate, tulburările de sănătate mintală sunt printre principalele probleme de sănătate și dizabilități la nivel mondial, aproximativ 1 din 4 persoane fiind afectate de tulburări neurologice la un anumit moment dat în viața lor, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Asociația Daisler lucrează cu câteva zeci de psihologi din toată țara care înțeleg cât de importantă e sănătatea mintală, dar și faptul că oamenii nu au întotdeauna un acces facil la specialiștii din acest domeniu.
Sub coordonarea psihologilor Denisa Niță și Cristina Lațcu, platforma bluemonday.ro e locul în care specialiștii care doresc să doneze câteva ore de ședință în săptămâna 16-20 ianuarie o pot face, în vreme ce tot acolo sunt așteptați să se înscrie cei care vor să discute cu un psiholog în cadrul campaniei Blue Monday.
“Blue Monday pentru mine este proiectul in care cred cel mai mult, pentru ca aici vad ca oamenii sunt buni si le pasa de comunitatea in care sunt”, spune Denisa Niță, cea care coordonează de 5 ani voluntar inițiativa Blue Monday.
Tot în săptămâna 16-20 februarie, publicul este invitat la o discuție deschisă despre sănătea mintală și viața de cuplu în compania psihologului Adela Moldovan, doctor în psihologie și psihoterapeut cu peste 10 ani experiență clinică cu copii, adolescenți și adulți. Întâlnirea e programată pentru data de 19 ianuarie de la ora 18.30 la sediul Stables, din strada Onisifor Ghibu nr. 20A cu acces gratuit dar în limita a 50 de locuri pe bază de înregistrare în prealabil.
Informații suplimentare pe bluemonday.ro sau pe canalele de social media Facebook & Instagram.
Reamintim că anul trecut am avut 60 de psihologi parteneri care au deservit peste 300 de persoane prin ședințe oferite cu titlu gratuit în toată țara.
O campanie voluntară de combatere a depresiei lansată de Asociației Daisler, susținută de Daisler Print House.