We’re Here To Help You

Contact us today to schedule an appointment

Call us today

815.555.5555

Request a Service

#HowItsMade: Ouăle Clujéntine și plăcinta DOT

Home $ Articole $ #HowItsMade: Ouăle Clujéntine și plăcinta DOT

by | Jul 11, 2019 | Articole

Cu ce ne-am mai ocupat timpul? Păi, să vedem. Azi ne vedeam fiecare de treaba lui la birou, până când ne-am dat seama: în meniul de la District of Toast (DOT) au introdus recent două preparate și noi doar le-am testat, fără să vă povestim nimic despre ele. Pur și simplu ne-am bucurat de ouăle clujéntine și plăcinta DOT în liniște, fără a împărtăși niciun cuvânt despre ele cu voi. Aproape că pare că am vrut să le ținem secret.

Ne-am simțit ușor vinovați de fapta aceasta, așa că astăzi le-am bătut la ușă și i-am întrebat dacă ne primesc în bucătărie să vedem #howitsmade. Nu ca să furăm rețeta, ci doar pentru a ne convinge, din nou, că ei fac treburile într-un mare fel.

Începem cu Ouăle Clujéntine, care au apărut în meniu în urma unei vizite de-a lui Marian Porumb la Budapesta. Acolo, acesta a mâncat ouă florentine, care sunt practic ouă poșate pe o brioșă cu spanac tras în tigaie și cremă engleză deasupra. Gustul preparatului i-a lăsat o impresie foarte bună și astfel a ajuns să dezbată cu Daniela dacă ar putea crea și ei ceva de genul. Și bineînțeles că au putut, doar că au reinterpretat rețeta într-un mod mai… românesc. Numele, de asemenea, l-au ales pentru că folosesc exclusiv ingrediente made in România și pentru că #Cluj.

În loc de brioșă, la DOT este folosită o plăcintă țărănească, care este practic un aluat făcut cu semințe – floarea soarelui, chia, dovleac, mac – semințe pe care le au și în pâinea cea de toate zilele. Interiorul plăcintei se umple cu brânză de burduf și ceapă verde. Brânza de burduf este una simplă, de oaie, pe care nu o condimentează cu nimic, ci au ales să îi păstreze gustul natural. Aceasta este cumpărată din piață, de la producători locali.

Cele două plăcinte sunt lăsate la rumenit câteva minute, iar între timp, este pregătită farfuria, cu care deja sunteți familiari – salata, cașul de bivoliță și semințele. Alături vin cele două plăcințele, peste care este pus pesto de busuioc și un mix de ciuperci locale. Vorbim despre hribi și gălbiori, care sunt trași doar câteva secunde în tigaie cu puțină smântână dulce și un mix de condimente – sare, piper și chilli, doar un vârf, suficient cât să le aromatizeze și să distragă atenția de la dulcele dat de smântână. Au gust extrem de interesant, nici nu-ți dai seama dacă sunt dulci sau picante. Ce e sigur e că sunt extraordinar de moi.

La final sunt adăugate vedetele farfuriei. Ouăle poșate sunt făcute în apă cu oțet, eu am stat lângă Daniela și am privit atent tot procesul pentru că tutorialele de pe YouTube nu m-au ajutat până acum și am vrut să învăț de la un expert. Vă zic doar atât: vă trebuie apă din plin, deci o oală generoasă, iar oul nu se pune în mijlocul vortexului, ci în lateral. Țineți cont de aceste două lucruri și va fi bine. Sunt lăsate aproximativ 2-3 minute, după care își găsesc locul pe cele două plăcințele, peste ele o linguriță de spumă de năsal și farfuria e gata de savurat.

Ouăle clujéntine, chiar dacă par destul de mici pe farfurie și prima impresia pe care o veți avea este aceea că nu vă veți sătura nicicum, eu eram hotărâtă să abandonez farfuria la jumătatea drumului. Și nu pentru că nu s-ar fi ridicat la măsura așteptărilor, ci pentru că preparatul este extrem de consistent și sățios. Până la urmă, nu uitați de cât de multe ingrediente nutritive vorbim: ou, spanac, brânză, ciuperci.

Să trecem la plăcinta DOT. Aceasta a apărut tocmai pentru că are ca bază același aluat care este folosit și la ouăle clujéntine. Și dacă tot îl aveau, de ce să nu mai pună ceva gustos la cale? De data aceasta, aluatul care stă la baza rețetei nu este umplut cu nimic. În schimb, se construiește pe aceasta, adică se adaugă ingrediente. Nu are forma perfect rotundă pentru că este un produs artizanal, sper că nu se va agita nimeni din cauza aceasta.

În primă fază, plăcinta se lasă la rumenit puțin, după care este unsă cu un sos de smântână cu ceapă verde și fresh de lămâie. Ceapa verde este un ingredient care aromează absolut tot, de aceea este folosită foarte intens în bucătăria DOT, mai ales în această perioadă. În sezonul rece cu siguranță vor găsi ei altceva, nu îmi fac griji.

Peste se pun minunații morcovii afumați, despre care v-am povestit în detaliu cum sunt făcuți în articolul de aici, adică ultima dată când ne-am invitat la DOT în culise, pastramă de vită și ceapă murată, pentru încă un strop de culoare. Plăcinta e gata, de bună a fost incredibilă, merge excelent în orice moment al zilei și nu vă lăsați păcăliți de faptul că-i zice ”plăcintă” și ați crede că merge doar ca gustare. E o farfurie în toată regula.

Momentan lucrează la o altă omletă, promitem că atunci când va apărea aceasta vă vom da de veste mai repede. Până atunci, mergeți de gustați ouăle clujéntine și plăcinta DOT și spuneți-ne ce părere aveți. Poftă bună!

Trimite articolul:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!